Tudor Cicu - Scrisori din prisaca de la Negoșina

În acest volum apărut la editura Editgraph, Buzău  2017, îl întâlnim pe Tudor Cicu prisăcarul, apicultorul, în liniștea stupinei, invadat de zumzetul literaturii  a cărei matcă nu roiește când vrea ea, ci prinsă la timp, de experiența autorului, într-un stup cu două coperte și aproape o sută șaptezeci și ceva  de rame... foi! 

În liniștea zonei  de dealuri înalte de la Negoșina, zona Scorțoasa, autorul conexează literaturi diferite, rusă, germană, americană, franceză, română într-o intepretare eseistică accesibilă și captivantă.   

Propriile experiențe se raportează la o galerie impresionantă de eroi și eroine a căror vârstă timpul nu o macină. Autorul își simte rădăcinile trăgând seva din humusul unei bogății spirituale la care consideră că are obligația să-și aducă contribuția. 

Mulțumesc pentru carte Tudor Cicu!
                                                                                          Teo Cabel!

„La mulți ani!” colegelor de redactie, colaboratoarelor, tuturor doamnelor și domnișoarelor!

EVA PERECHEA LUI EV

Cu tine a început timpul,

Prima consoană.

Tânguirea

Nu ținea loc de cărămidă

În zidul nemuririi surpat.

Cerul senin, marea adâncă din orbite;

Verde, de primăvară,

Negru, de perle,

Picături de lumină, același alambic,

Misterul.

Fără tine orele aleargă vărgate ca zebrele,

Ziua, un drum prin mărăcini,

Noaptea, o plapumă de întuneric.

Florile, grădini în piatră.

Un nebun, răcnind pe coclauri, fiorul estetic.

Zâmbetul, un sloi retezat de raza soarelui.

Dragostea?

Cine a auzit de ea?!

Nici durerea nu este adevărată, fără tine.

                                                         Teo Cabel

Concursul Național de Poezie de Dragoste-Leoaică tânără iubirea- ed. XVII-a

Revista „Literadura” a ajuns în Macedonia la poetul Dina Cuvata

Poemul unui dac - Teo Cabel- traducere în limba spaniolă de Elisabeta Boțan

El poema del dacio

Amada mía,

La última vez que nos vimos

Fue en la Columna¹,

Cuando habías venido a traer

El gorro de tarabostes²

Que se me había caído en el polvo del imperio.

Me habías afilado el sable, la sica³, con la mirada

De tus ojos llenos de ira contra aquel que

Me había apresado en el mármol.

La Columna se había tambaleado a punto de derrumbarse

Por nuestro afán…

Solo tú habías retornado,

Para curar el futuro

De la desmemoria.

Yo me había quedado a vigilar
Por los siglos…

Amada mía… aún siento en mi barba

La sombra de tu mano…

¹ Se refiere a la Columna de Trajano

² Tarabostes – es el nombre que dieron los romanos a los nobles de Tracia, (sacerdotes y  jefes) que llevaban un gorro de lana .

^{³ La sica es una espada curva originaria de la región de Tracia}

Contactar con la traductora Elisabeta Boțan

Poemul unui dac

Iubito,

Ne-am întâlnit ultima oară

Pe Columnă,

Când ai venit să-mi aduci

Căciula de tarabostes

Căzută în praful imperiului.

Mi-ai ascuţit sabia, sica, cu privirea

Ochilor tăi plini de mânie împotriva celui care

M-a închis în marmură.

Columna s-a clătinat să se dărâme

Din zbaterea noastră...

Te-ai întors doar tu,

Să vindeci viitorul

De uitare.

Eu am rămas să fac de gardă

Cu veacul...

Iubito... încă mai simt în barbă

Umbra mâinii tale...

INVITAȚIE VIRTUALĂ- Manuela Cameia Sava

Vino să ne sărutăm virtual

Vino să bem o cafea virtuală

Ceaiul virtual ne așteaptă fierbinte

AH, iubirile imposibile au devenit  atât de virtuale

Vino să ne iubim nebunește printre biți

Vino să te cuprind în brațele mele virtuale

Numai în lumina virtuală te pot zări

Mâinile mele bâjbâind pe ecran

Ca să-ți mângâie părul verde smuls din rădăcinile copacului

de ginkobiloba din care bem zilnic ceaiul acela cu puteri  miraculoase

îți trimit un click

cu inima mea sângerie

peste care poți așeza oricâte straturi de bandaj vrei

conștienți că numai Dumnezeu ne poate vedea

dincolo de ferestrele windows deschise la repezeală

Literadura nr 3-februarie 2017