La mulți ani, scriitorilor!

La mulți ani, tuturor scriitorilor!
La mulți ani, colegilor mei de la revista „Literadura”, colaboratorilor noștri, scriitorilor buzoieni!
La mulți ani, întru devenire literară!
La mulți ani, scrisului pentru om!

Din poveștile de iarnă...

 

Iarna nu și-a spus toate poveștile, nici nu și-a ars toate lemnele la gura sobei.

Dar cine mai stă azi la gura sobei? Și de ce nu am sta? Și dacă nu stăm la gura sobei, ne uităm pe geam cum ninge, fulgii se grăbesc, ca secundele, nebunele, dar noi nu ne grăbim; temporizăm cadența aparent alertă pe strune de chitară, undeva într-un centru cultural, într-un orășel de provincie, unde toate sunt bune și la locul lor dacă știi să le vezi așa și ai răbdarea de a nu intra în iureșul vremii care ne dă impresia că vine și trece ca o furtună. Zi de iarnă, cum spuneam, Dragobete, sâmbăta lui Sân Toader, și pe lângă toate acestea o lansare de carte:

Râmnicu Sărat, Centrul Cultural „Florica Cristoforeanu” 2018, Sorin Călin – Ora de muzică- editura Editgraph.

Sorin Călin este atipic întru devenire literară. Nu a stat pe lângă nimeni să buchisească între poetică și poietică. A citit singur  și apoi,  la vârsta zborului, a zburat. Și-a dovedit talentul în cărți de atitudine, atacând subiecte delicate pentru unii sau prea îndrăznețe pentru alții.

Muzicanții din Rîmnic, Zăngănele sunt un fel de a scrie, nu nou, ci asumat, cu aplombul care ți-l dă uneori  bucuria că știi de ce trăiești, pentru momentul în sine sau pentru lehamitea deșertăciunii pe care unii vor să ți-o vândă ca pe o mină de aur.

Ora de muzică este un jurnal eseistic, în care profesorul de muzică spune printre altele părinților că performanța ține de talent, nu de bani și de ambiții care nu se vor materializa niciodată. Dovadă a talentului au fost cele două fete  Bunduc Anya și Porumb Delia laureate a numeroase premii în țară. Nici profesorul care i-a insuflat dragul de muzică, în persoana domnului Istrătescu Nicolae, nu a lipsit.

Fondul muzical a fost completat de către cantautorul Dan Manciulea și șeful formației Blue Motors, Eduard Antochi ( ne-a asigurat și transportul și antren de calitate pe traseu). 

Au vorbit despre carte și despre autor subsemnatul, prof. Dr. Manuela Camelia Sava,  Costel Suditu, Viorel Dodan, Ecaterina Chifu, Matincă Costea. Nu știu dacă s-a vorbit ceva și nu a fost consemnat de Vasile Ghinea.

Au participat la eveniment: Genovel Frățilă, Mihail și Nicolae Constantinescu, Marius Cernea, Marius Niculae,  Dănuț Oltianu Bălăcianu (venit de la București), Valeria Popa,  Floarea Stănescu,  Ela Cambeșteanu, Valentina si Ion Bunduc, Aneta Pioară, Liviu Nicole, Drîstaru Constantin, Adrian Câmpeanu,  Gabriela Corina Călin, Stefan Andrei Costache.

                                                                                                        Teo Cabel

                                         

Negru Opac- Mihai Marian -Debut editorial

Negru Opac își schimbă numele în renume și, asistat de patru „ursitoare”, debutează editorial la Editura „Eurostampa” Timișoara.
Prima ursitoare este doamna Angela Furtună care semnează prefața. Pe coperta a IV-a semnează Felix Nicolau, Al. Cistelecan și Adrian Alui Gheorghe.
Volumul este apărut prin implicarea  scriitorului Geo Găletaru.

Negru Opac este numele folosit de autor pentru a-și posta textele în mediul online, pe diferite site-uri, predominant qPoem. Acest nume devine titlu de carte  și astfel autorul iese la iveală, Mihai Marian, făcând un pas în lateral din spatele pesudonimului.
Mihai Marian are reperele poeziei, dar știe că fructele ei sunt ca „merele de aur”. Într-o atmosferă aparent supraîncărcată de poeți, își face loc prin desișul textului spre autenticitate.

   Felicitări Mihai Marian!




Din volum:

fericit

uneori îmi pierd toate simțurile
se-ntâmplă pe neașteptate
mâinile par ajunse la capătul propriilor istorii
picioarele sunt borne bizare
abdomenul pare umplut
cu heliu
levitez prin aerul dens
gelatinos-sclipitor
globii oculari se mișcă necontrolat
transmit mesaje pe care
doar surzii le-ar putea decripta
din gură dispare până și gustul
amar
și nu mai pot auzi nici măcar cum țeasta
se sparge-n bucăți
ar trebui să înebunesc de frică
dar cu toate astea mă simt
fericit
sunt singurele momente
în care oamenii
privesc fără a părea că înțeleg
ce se-ntâmplă
dar fascinați de lipsa de orice
agitație a victimei paralizate
din care se hrănește
un animal întunecat și feroce.


dextrogir

scriu versuri care în vis
se arată drept
ce de la bun început au fost:
pleura subțire a plămânului
cu floare la rever
vibrația în sens invers a spiralei adn
fiecare poem este o piesă
dintr-un puzzle al fricii
stilul
vertebră din colana sentimentelor
tematica
derivă dintr-un număr rațional negativ
cu rădăcina în concentrația
de magneziu din sânge
lipsa semnelor de punctuație
este un generator
care alimentează cu spaime
îndepărtatul oraș al trupului meu.

Revista Literadura nr 6

Dana Banu - „Cartea Singurătății” - Editura Platytera

Încă un volum semnat Dana Banu, „Cartea Singurătății”, editura Platytera, 2017. Încă un prilej de bucurie pentru iubitorii de poezie. O artistocrată a cuvântului Dana Banu își continuă drumul literar. Scriitorul ca să existe trebuie să scrie. Dana Banu există în discreția ei impunătoare, în rafturile literaturii. Luați și citiți!
Mulțumesc pentru carte!













din volum:

       spre grădinile de vis și lumină 
                    ale nostalgiei

doar ochii închiși pot să vadă
cum pe ramul uscat în zilele palide ale unui anotimp
       nesfârșit
înfloresc mici flori pentru aduceri aminte
de nimeni cunoscută cu adevărat trecerea noastră
doar cel care tace îndelung poate în cele din urmă
să cuprindă esența cuvintelor aruncate la întâmplare
și pierdute apoi într-o lume de fum și cenușă
doar însinguratul poate sta liber și fără vreo vină în
      mijlocul mulțimii
ca într-o groapă cu lei gata să-l sfâșie la prima lui
     tresărire
atât de multe dimineți în așteptarea nopții
atât de multe nopți în așteptarea dimineții
suntem ziduri dar într-o zi vom deveni ferestre
candelă abia pâlpâind prin vântul cel negru sufletul
     nostru
dincolo de vizuinele unei umanități împovărate se
     deschid
grădinile de vis și lumină ale nostalgiei
nespus de blând ele ne vor ucide
flamură la catargul corăbiilor noastre
amintirea zilelor în care am trăit în tăcere cu ochii
     închiși
vom ajunge însă în cele din urmă
la țărmul unde noapta înfloresc tamarinii
și fiecare tresărire a noastră va deschide prin lume
ferestre luminate discret de toate cuvintele
pe care le-am scris și-apoi fără vreo vină și din iubire
le-am aruncat prin lume spre mai departe


         palida stea a singurătății

la masa ta singurătatea n-am stat decât un veac
și acela mort nostalgic îmbrăcat în versuri seci de
     nimeni înțelese
chiar te-am iubit deși au fost atâția ani în care din
     tinerețe și inocență te-am uitat
la masa ta singurătate am învățat să fac din spadă torță și
    din cuvinte felinare stinse
ca fulgerul răzleț prin bezna unei lumi
deprinsă cu praful cenușa pulberea și sufletul sărac
îmi reapari acum imperial-măiastră mai vie decât mine
mai albă decât poetul ce înflorește-n alb copacii
    primăvara
palida stea călăuzind pirații pe-ntinsul unor mări care se
    vor oceane
mereu ascunsa-n mine blazonul tău îl port
și printre norii iubirii pătimașe și-n subterana aspră a
    viciului și-a morții


          cântec pentru prieteni

hei voi amirali ai flotelor de păpădie
iscălitori preagrabnici de versuri printre nori
iată munții-s tociți și prefăcuți în nisip
luna-i agrafă prinsă într-o buclă rebelă
soarele râde ascuns în buzunar
să începem deci vânătoarea din zori
alergând prin cercuri de ape
dați-i și primăverii o șansă
o eșarfă albastră și un nod la batistă
pornim iată umăr la umăr
pești aurii cu trei dorințe ascunse-n acvariu
traversăm la întâmplare ani cuminți
apoi întoarcem clepsidra
și salutăm cu o floare la rever
norii care trec și ei împreună cu noi
spre mai departe

Teodora Lungoci- Premiul revistei Literadura la concursul pentru elevi „V.Voiculescu-Arc de suflet peste timp”

Teodora LUNGOCI (Suceava)

a (nu) aparţine

azi mi-am dat seama că sunt mai nebună decât

vecina cu moațe. o ştiam cumva, dar nu mi-am dat voie

să o cred

le-am zis: “când o sa fiu mare, o să fiu un felinar”

ei au râs m-au întrebat dacă sunt bătută în cap. “asta nu e o meserie”

aşa că am venit acasă am început să caut leacuri

pe google. oamenii normali n-au descoperit asa ceva

probabil n-au timp din cauza normalităţii

(care ocupă foarte mult spaţiu pe harddisk

mie îmi place să şterg fişierele inutile)

am scris pe caietul de notiţe “nimic”. am aruncat pixul

s-a lovit surd de veioză. focul încarcerat a tremurat, întinzându-mi mâna

mi-am zis că aici voi aparţine cu siguranţă

m-am aşezat pe spate

ca să simt cât mai repede cum mă integrez

am încercat să mă bag în jocul flăcărilor

pentru că afară era frig, dar nu ştiam regulile

de fapt nu erau reguli

poate că era doar o joacă de-a oxidarea

focul e atât de imatur de ciudat

nici aici nu aparţii cuiva chiar nu

cleaner is active

cine vrea să fie otrăvit mărul

să fie bun

dorinţa de a deveni simetrică. niște imagini

într-un cimitir de realităţi

e prea târziu să-mi pară rău că am profitat

de plăceri interzise

vreau să găsesc repede înecatul în mare

pe care niciun salvamar n-ar încerca

să-l resusciteze

aşa e scris: stabilopozii vor fi pietre de moară

valuri (ab)surde vor tăia orizontul

oasele altui timp vor decora priveliștea

marea va țipa ca o turmă de elefanți

cum să juri pe toţi dumnezeii

că trecerea n-o să doară

când tu  

                                             ***                             

abel 2017

se uită pe furiş la mine şi-mi şoptește

că-i place universul meu

fiindcă e un număr iraţional,

spre deosebire de celelalte pe care le-a străbătut.

i-am zis să-şi stăpânească privirea aceea vulgară

pentru că nu mi-aş imagina cum am emite împreună lumină

dând viaţă sistemului nostru solar.

ca să dea refresh la discuţie, mi-a explicat

cum identifică el pe un clişeu infraroşu 

ceva între noi,

iar eu l-am îndemnat să se lase bătut:

fragmentul ăsta de galaxie e prea slab

“o să-mi iau un spectoscop mai bun”, mi-a zis rânjind

am plecat/ am simțit că

cei 13.2 mld de ani lumină dintre noi sunt o distanţă

prea mică

Felicitări! 

SEARĂ DE POEZIE SPRE SFÂRȘIT DE TOAMNĂ

                                     

13 noiembrie 2017, o zi de luni, început de săptămână, de drum. În fiecare zi avem posibilitatea să începem un drum, să accesăm un drum pe care nu am mai fost, să cunoaștem oameni și să valorificăm experiențe. La Urziceni în fiecare luni este seară de poezie; organizator domnul Călin George și Societatea  Culturală „Apollon” la Cofee Zebranno.

Am fost și eu invitat la această seară de 13 noiembrie, si am participat fără emoția niciunei superstiții, ci doar aceea a bucuriei, la eveniment, alături de prieteni de la Buzău,  scriitoarea din  București, Adriana Ungureanu și public.

Am plecat din Buzău la ora 17, împreună cu scriitorii Mihai Sălcuțan și Tudor Cicu. Șoția Cabel Mariana este și ea degustătoare și autoare de poezii când găsește timp, drept pentru care ne-a însoțit. Costel Suditu și Ramona Muller ne-au onorat cu prezența. Am ajuns aproape de timpul anunțat începerii evenimentului, am salutat organizatorul, publicul, colega de eveniment și fără sfertul academic domnul George Călin a deschis seara de poezie. Ca să fii o gazdă bună trebuie doar să pui suflet: Ceea ce vreți să vă facă vouă oamenii ,faceți-le voi lor ! Și gazda a pus din plin, nu a făcut economie. Când ajungi undeva pentru prima dată, ai câteva momente de stand by, să cercetezi atmosfera, oamenii, locul. Aici de la început m-am simțit lejer, nepândit de nicio presiune sau tensiune, poate și datorită celor care mă însoțeau, dar și a ceea ce era acolo în acel loc, energie pozitivă, bunăvoință.

Lady first!Principiul pe care l-a aplicat amfitrionul și cea care a început seara a fost scriitoarea Adriana Ungureanu din a cărei autobiografie spicuiesc: om de afaceri care la 38 de ani și-a dat seama că nu asta ar vrea, ci altceva; ceea ce ar fi putut fi spus că era consolidat, drumul în viață, ca opțiune și mulțumire, nu era acela pe care se găsea. Economistă de profesie a căzut în mirajul cuvântului scris. În urma unui concurs realizat pentru debutanți, i se confirmă abilitatea de a crea text literar chiar de criticul Horia Gârbea. Acesta a fost preambulul, au urmat acumularea de experiență și tipărirea cărților  Femeia la 40 de ani pe facebook , M-am nascut sa te întâlnesc, Artista. Adriana  Ungureanu scrie cronici din și despre prezent în Literatura de azi, revista on line coordonată de criticul Daniel Cristea Enache. În proiect are o carte despre Iulia Hașdeu.

Un fapt original și măgulitor este acela de a scrie o poezie pentru invitații evenimentului. Și scriitoarea de la București, și eu am primit câte un text ,  produs și citit de amfitrion ca o introducere pentru fiecare dintre noi.

Deși am avut emoții, acestea au fost de bucurie, pentru că ora la care se desfășura evenimentul mi-am adus aminte de debutul meu, cu ani buni în urmă, într-o cantină de liceu, cu o mulțime de ochi fixați pe mine.

Volumul Labirintul trebuia să apară de ceva timp, dar mă bucur că nu m-am lăsat presat de dorința publicării. Este un risc. Dacă primul volum este sub imperiul entuziamului, al doilea sub încurajările prietenilor, al treilea trebuie să fie deja ca o amprentă personală pe drumul literar. Cât de mult am reușit, nu stiu. Cei care m-au însoțit au vorbit pozitv despre volum. Tudor Cicu s-a referit la poezia exorcizare” ca cheie a volumului, la epicul dominat în text și a încheiat cu sfârșitul dintr-o viitoare cronică: Din acest labirint poetic, cititorul va găsi și drumul spre ieșirea dintr-un labirint asemănător cu cel descris de eroul lui Dickens din Marile speranţe, cel „pierdut în labirintul măreţiei”. Va răzbi poetul și acest labirint? Răspunsul e doar la cititor.

Scriitorul Titi Damian a făcut o analogie cu mitul labirintului; minotaurul din labirint cine să fie, dar Tezeu, și firul Ariadnei...

Domnul Mihai Sălcuțan coleg la Liga Scriitorilor: Labirintul este o metaforă. Mă duce cu gândul la poezia „Traversare ” a lui Marin Sorescu. Viața este o pluralitate de labirinturi. Căutăm calea care să ne ducă spre interiorul nostru.   Acest volum pentru Teo Cabel este o întoarcere: primele două volume au fost de poezie. A urmat unul de cronici literare și altul de publicistică. Acum revine cu un volum de poezie.

Am făcut un experiment înainte de a începe eu să derulez momentul meu. Am anunțat că dăruiesc câte unui volum  primilor trei din sală care se oferă să citească o poezie din carte. Aceștia au fost Luminița Constantinescu, poetul Marian Nicolescu, și de la București prietena Adrianei Ungureanu, Bîtu Liliana.

A fost o seară frumoasă! E bine să înfruntăm toate șicanele de zi cu zi ale vieții pentru câteva astfel de ore, fără să ne îmbătăm cu apă rece, doar să simțim cum ne bate inima lângă alți oameni și cu cei dragi, o parte din ei, alături.

Mulțumesc organizatorului pentru diploma primită! Un mod plăcut și inspirat de a face musafirii să se simtă bine în acel loc!

Mulțumesc și celui care a făcut posibilă acea seară domnului Liviu Cazan! Mulțumesc celor care au rupt din timpul lor să fie alături de mine, prietenului Costel Suditu, poetei Ramona Muller, domnilor Titi Damian, Mihai Sălcuțan, Tudor Cicu  dar și buzoienilor Ofelia Florica Hrangus, cântăreț de muzică populară și Marian Rădulescu,  publicului pentru răbdarea de a mă suporta! Succes pe drumul literar Adrianei Ungureanu! Vom reveni cu plăcere la Urziceni!

                                                                                                                                      Teo Cabel