marți, 7 iulie 2020

Muzica zilelor noastre- Adrian Simeanu





Simfo-jazz burnecian

Constănțean, bucureștean, Sebastian e trompetist afară bine școlit În big-banduʼ Radio prim-instrumentist. În vremea din urmă având și-un cvintet. Printre picături, activ componist. Așternând pe portativ simfo-jazz-rock. În bună colaborare cu soața Simona Strungaru, orchestrator, dirijor...
I-am văzut la treabă, până-n pandemie, tocmai în Bănie. Unde-au concertat cu orchestra filarmonicii urbei. Alăturându-i acesteia, cu vădit succes, trupa mică de jazzmani. Formată din Sebi Burneci, Cătălin Milea (și el supersaxofonist, clarinetist, flautist) și vreo trei bulgari: Teodor Petkov (subtil pianist), Mihail Ivanov (ager contrabasist), Borislav Petrov (năbădăios baterist).
S-a cântat interesant, ritmat, subtil, delicat, înflăcărat. Poate, mai multă implicare a simfoniștilor craioveni n-ar fi fost de colea. Corzile, îndeosebi, se cuveneau puse-n valoare mai abitir. Cum n-ar fi stricat nici o amplificare completă, la fix, a structurii simfonice de acompaniament. Într-un echilibru sonor cu ăi cinci invitați. Astfel încât în timpanele noastre totuʼ să sune perfect. Pe măsura celor gândite, dorite de interpreți...
Simona, Sebastian, Cătălin mi-s cunoscuți de ani buni. Socot că fac excelentă echipă cu vecinii din sud. Și-ar merita să scoată-mpreună alte producții. Iscând colaborare cu alte filarmonici. La Ploiești, de pildă, acolo existând în schemă chiar un departament de jazz, un fain festival de profil și deschidere cât cuprinde pentru genul acestʼ planetar. Ori la Sibiu, Timişoara, Braşov, superpotrivit...
Aș spune-n final c-a fost o seară de care nu am parte prea des. Melanjuʼ muzical deosebit m-a atras, mi-a pătruns și-n suflet, și-n minte. Cucerindu-mă zdravăn, dincolo de micile neîmpliniri amintite. Determinându-mă iară să spun că împletirea nimerită a ăstor trei stiluri este trecut, prezent, daʼ mai ales viitor, în arta sunetelor nepieritoare. Îi dă gust neîncetat, colorat și parfumat, incomparabil, inconfundabil, cuceritor, copleșitor. Făcându-te mereu s-o asculți însetat. Să te lași transfigurat amplu, adânc, minunat...

Adrian SIMEANU

vineri, 3 iulie 2020

Cartea zilelor noastre - Adrian Simeanu



Oameni și șobolani
Animale și-unii, și-alții. Într-o parte de Paris. Pe străzi de ocolit. Printre dărâmături și gunoaie. Mizerie și cadavre. Mirosuri pestilențiale. Promiscuitate de necrezut. Ticăloșie de neoprit. Răutate, preponderent, printre bipezi. Drogați, alcoolici și decăzuţi în ultimul hal. Cerșetori, criminali, prostituate. Hoție, corupție. Imigranți, sărăcie. Răzbunări și incendii. Răzmerițe, grozăvii fără margini. Una peste alta, realități. Tenebroase, odioase, dureroase rău. De ieri, de azi, de mâine. Nu doar pariziene, desigur…
Un jurnalist francez cu simț literar și conștiință le-a-nfățișat temerar într-o carte*. Aparent, polițistă. Intriga, nu spectaculoasă, daʼ potrivită, spre a le da la iveală cutezător. Și convingător. Arătând cum e viața și în mărginimi. Ori ce e lumea nu doar în centrul urbei luminilor. Destinuʼ, pânʼ la urmă cumplit pentru mulți. Ca ș-alții înainte mari romancieri, François Forestier nefiind, vizibil, un prozator banal. Ci unuʼ poetic, reflexiv subtil. Plin de lirism și amărăciune. Maliție bine dozată și deloc la voia-ntâmplării. Într-un amestec echilibrat.
Omul evidențiază la fix moravuri, năravuri diverse. Pune culori adecvate, convingătoare în text. Imaginează util, semnalează abil, moralizează-n context îndreptățit. Vădește idei și talent în condei. Zdravăn împlinit, neprecupețit. Scriitura-i dură e literatură. Narațiunea șochează, însă militează pentru-n viitor fărʼ de șobolani oricare-ar fi ei. Un just ideal individual. Și-n plan mondial, valabil mereu…
Adrian SIMEANU
*François Forestier, Strada șobolanilor, Ed. Crime Scene Publishing, 2010