Motto
Marţi : în credinţa populară vine implacabil cu
cele 3 ceasuri rele, ghinionul de care nu scapi orice ai face, doar dacă ești
președinte și-ți aduce pisica neagră 7 case
Marţ: înfrângere drastică la jocul de table, se
mai spune și l-a bătut la fundul gol, i-a dat cu masa-n cap, l-a trimis după
țigări, l-a făcut de râsul curcilor
Marte:
zeul
roman al războiului, supranumit Ulto (Pedepsitorul) și Piter (Tatăl), provenit
ironic dintr-un cult agrar, protector al holdelor
Pre-Cuvântare
sau Cuvânt Înainte (că înainte era mai
bine)
Aceasta este o
nakazanie, adecă învățătură și certare celor mari și puternici! ...
Nakazanie...! Citiți cu voce tare (eu așa am făcut) și vă minunați (mie așa mi
s-a întâmplat) cum răsună în ''limba vechilor cazanii'' actual-banalul: ''P.S.
Acesta este un pamflet și trebuie tratat ca atare!''. Consacrata formulă care
închide, îndeobște, un articol de ziar cu un conținut acid-corosiv, din care
opinia autorului răzbate pieziș-pieptiș, un fel de iluzoriu scut menit a-l proteja
de ''răzbunarea'' celor vizați, personaje care taie și spănzură la ordinea
zilei.
Ordine pe care
pamfletarul vine să o tulbure cu zurba lui de vorbe, pe care oricum nu le mai
bagă nimeni în seamă. Păi, să stăm strîmb și să judecăm drept, sau viceversa,
nu contează, rezultatul e idem: s-au dus vremile când vectorii media erau
''câinii de pază'' ai democrației, ba se împăunau cu a nu știu câta putere în
stat! Dar cum virusul scrisului e mai rău decât Covidul, iar cauze nobile
precum adus pacea pe pământ și eradicarea foametei sunt apanajul exclusiv al
încoronatelor la Miss Universe, măcar să facem haz de necaz! Pe principiul: ''o
mască (păi, cum altfel?) râde, o mască plânge'', Ianus Bifrons dixit!
Ridendo castigat
mores!, ne sfătoșeau strămoșii - râzând îndreptăm moravurile! Ne mai relaxăm
mușchii feței, ne mai luminăm privirea, deși în epoca măștilor purtate cu
Ordonanțe Militare nu prea mai are importanță... În ritmul ăsta vom deveni
curând niște anonimi, inși fără chip și personalitate, numai bun de încolonat
și bătut pas de defilare. Iată un prim argument că este nevoie de pamfletari,
cineva trebuie să mai arate ''tristele și vesélele '' din decorul tot mai
monoton al cotidianului.
''Veseléle'',
apropo, atenție la accent, nu are nicio legătură cu spălatul vaselor, ce a
devenit sport național printre bărbați, căsătoriți au ba, în vremi bizare de
pandemie, deși unul nu va fi recunoscut asta când s-a dat drumul la terase,
răcoroase. Că, vorba ceea, după război mulți viteji se arată la plăcinte, bere
și taclale. Vesel, adică voios, ghiduș, năzdrăvan, poznaș, farsor, bufonard...
Cât despre ''tristele'', gândul ne-a zburat la Ovidiu (Publius Ovidius Naso),
poetul exilat în pustiul Pontului Euxin cel ce-și ofta în ''Tristia'' amarul
după iubită și metropolă, după amor și confort. Dacă și-ar mai abate acum pașii
(că doar artiștii sunt nemuritori!!) pe la țărmul dacic al Mării Negre și ar
auzi cât costă un ''resort'' de 5 stele all inclusive, sigur ar adăuga în titlu
- Tristele, Scumpele!
***
Dintre clasicii
genului pamfletar i-aș pomeni pe un Mark Twain, Jonathan Swift, Louis Ferdinand
Celine, și lista e prea lungă ca să nu nedreptățim pe cineva, iar dintre ''ai
noștri'' nu m-aș hazarda la nominalizări, pe aici orgoliile sunt până la Cer și
o palmă mai sus... Lăsând glumei rostul ei, m-aș duce la izvoare și aș aminti
vitriolanta ''Scrisoare a boierilor râmniceni către Vodă Ștefan'' (cel Mare și
Sfânt), în care regăsim spiritul muntean ce a dat cronicari de soi (rău!) și
aprigă faimă, tot niște pamfletari in nuce, în esența scrierilor istorice ce
dădeau seamă "I pak" despre starea nației, năravuri, port și purtări.
Totul spus pe șleau, cu priviri indiscrete prin budoare și saloane, prin piețe
și cuhnii, cu luat arborele genealogic la scărmănat precum lâna ce a dat numele
unui târg vestit, prin părțile Brăilei, cu o savoare a limbii ce pare coborîtă
direct din matca primordială a Vavilonului. Sau uluitoarea ''Istorie
Ieroglifică'', un model de satiră cu desfătări lingvistic-enigmistice. În semn
de închinare și tribut, am împrumutat limbajul cronicăresc atunci cînd
lucrurile păreau să se facă de poveste (vezi: Drăcilă, Docilă şi Somnorilă,
basm de adormit naivii, sau Iohaneus Vodă Reînscăunatul, vătaf Drăgnilă
Zăbrelitul, Orbilă Mână-Seacă, și de restul norod).
Și nu e neapărat
"ridendo castigat mores" leit-motivul pamfletului, poate un alt
dicton s-ar potrivi aici: est modus în rebus! Există o măsură în lucruri, o
ordine pe care autorul ar dori să o regăsească în prestația eroilor articolelor
sale. Dacă ar fi să-i dăm un nume, ar fi ordinea firească a meritocrației,
bunului simț, a valorilor pierdute în alienarea omului modern.
Despre pamflet se
spune că este o specie de graniță, undeva între literatură și ziaristică, poate
mai curând nu "între", ci "spre", pendulând, căutându-se pe
sine, luând faptul-divers la trântă și prezentându-l precum în oglinzile de
bâlci, deformat, hazliu, dar reconoscibil, identificabil, gata de arătat cu
degetul....
Apărute în ziarul
"Opinia", majoritatea în format electronic, în funcție de spațiu,
publicitate, breaking-news, sau pe Facebook, redactate, trecute prin furcile
acribiei pentru a poposi într-o Carte, textelor adunate în prezentul volum li
se face oarecum dreptate, după legea lăsată de Moș Gutenberg, bucurându-se de
lumina sacră a tiparului.
Să vă fie lectura
cu folos, să aveți un feedback pozitiv, deși "negativ" este cuvîntul
de ordine în pamflet, și în tonalitatea acestor vremi răsucite, încâlcite....
N.B. De ce
pamfleții, când pluralul corect este - pamflete? Păi, exact, succesuri! Păi,
orice om îi este teamă de-o greșeală... Noi, nu... Păi, cititorii care este... m!
Și de ce - "de Marț ' "? Păi, motto... Păi, never say never! Păi, da!
Autorul
