miercuri, 30 august 2017

„VASILE VOICULESCU – ARC DE SUFLET PESTE TIMP” - Regulament - Concurs de creație pentru elevi și studenți



Fundaţia Academica „V. Voiculescu”, în colaborare cu Casa de Cultură a Sindicatelor Buzău și Asociaţia Culturală „Renaşterea Buzoiană” organizează, în ziua de 22 noiembrie 2017, cea de-a XVIII-a ediţie a Concursului Naţional de Creaţie Literară pentru Elevi şi Studenţi „V. Voiculescu – Arc de suflet peste timp”. Concursul este organizat în memoria fondatorului acestuia, prof. dr. Valeriu Bistriceanu. Se va acorda un singur premiu în bani, în valoare de 500 de lei.  Celelalte premii, constând în diplome cărți și publicarea creațiilor, vor fi oferite de revistele ”Cartelul metaforelor”, ”Caietele de la Țintești”, ”Uscând o lacrimă” și ”Literadura”. Un premiu special, va fi acordat de scriitorul și regizorul de origine buzoiană Nicolae Cabel.
         Lucrările pentru concurs, constând în poezie, proză, eseu, maximum 3 pagini,  vor fi trimise în formă exclusiv electronică, până la data de 20 octombrie 2017, pe adresa: marinifrim@gmail.com cu menţiunea „Pentru Concursul <V. Voiculescu>”. Textele vor fi însoțite de un scurt CV. și datele de identificare ale concurentului. Participă numai elevi şi studenţi care nu au debutat în volum individual. Juriul va fi alcătuit din membri ai Uniunii Scriitorilor din România, numele acestora fiind prezentate după deliberare. Festivitatea de premiere va avea loc sâmbătă, 22 noiembrie 2017, ora 10.00 la Sala cenaclurilor a Casei de Cultură a Sindicatelor Buzău.  Câștigătorii vor fi anunțați în timp util.

                            Preşedinte,                                      Secretar,                                                                                                                      
                            Roxelana Radu                              Marin Ifrim

duminică, 27 august 2017

Alexie Mateevici - „Un vis dorit”- Medalion aniversar























Limba noastră

Limba noastră-i o comoară
În adâncuri înfundată
Un şirag de piatră rară
Pe moşie revărsată.

Limba noastră-i foc ce arde
Într-un neam, ce fără veste
S-a trezit din somn de moarte
Ca viteazul din poveste.

Limba noastră-i numai cântec,
Doina dorurilor noastre,
Roi de fulgere, ce spintec
Nouri negri, zări albastre.

Limba noastră-i graiul pâinii,
Când de vânt se mişcă vara;
In rostirea ei bătrânii
Cu sudori sfinţit-au ţara.

Limba noastră-i frunză verde,
Zbuciumul din codrii veşnici,
Nistrul lin, ce-n valuri pierde
Ai luceferilor sfeşnici.

Nu veţi plânge-atunci amarnic,
Că vi-i limba prea săracă,
Şi-ţi vedea, cât îi de darnic
Graiul ţării noastre dragă.

Limba noastră-i vechi izvoade.
Povestiri din alte vremuri;
Şi citindu-le 'nşirate, -
Te-nfiori adânc şi tremuri.

Limba noastră îi aleasă
Să ridice slava-n ceruri,
Să ne spiue-n hram şi-acasă
Veşnicele adevăruri.

Limba noastra-i limbă sfânta,
Limba vechilor cazanii,
Care o plâng şi care o cântă
Pe la vatra lor ţăranii.

Înviaţi-vă dar graiul,
Ruginit de multă vreme,
Stergeţi slinul, mucegaiul
Al uitării 'n care geme.

Strângeţi piatra lucitoare
Ce din soare se aprinde -
Şi-ţi avea în revărsare
Un potop nou de cuvinte.

Răsări-vă o comoară
În adâncuri înfundată,
Un şirag de piatră rară
Pe moşie revărsată.

Manuela Camelia Sava- Povestea ta - poezie


Instantaneele dimineții caută drumul spre tine 
Prin lanul aprins de gânduri pădurea se înclină când treci sunând din cornul dorințelor floarea soarelui este mireasă – toți îi sărută tălpile târziu găsești în secundarul orologiului vălul ridicat de mesenii avizi tăcerea e fecundată de ospățul anilor hulpavi tu ești mirele dansezi tăcerea se lipește de trupul tău oricât încerc să mă ascund la nunta aceasta știu că brațele tale flămânde mă vor găsi numărând câteva secole