Zar
În fluxu-i dacă timpul m-ar mai fi tolerat
În microbuzul galben acum m-aș fi urcat.
De-a latul toamnei scurte aș fi pornit cu tine
Prin frunzele de aur cu foșnete carmine.
Ne-ar fi strigat paiața din via devastată
Să-i vămuim urâtul imens ca niciodată.
Am fi gustat din stropii zeiești ai primei ploi
Și-am fi visat că stepa eternă suntem noi!
Trac
O singură gutuie sălbatică a fost
De-ajuns să mă disloce prezentului anost.
Aroma ei intensă m-a scufundat în cea
Pe care-a aspirat-o cândva ființa mea.
Eram elev și-n prima vacanță militară
M-a îmbiat bunica în vrednica-i cămară.
Deși captivă toamna și-n iarnă infiltrată
Mi-a asaltat mirosul cum altfel niciodată!
