Oameni și șobolani
Animale și-unii, și-alții. Într-o parte de Paris. Pe
străzi de ocolit. Printre dărâmături și gunoaie. Mizerie și cadavre. Mirosuri
pestilențiale. Promiscuitate de necrezut. Ticăloșie de neoprit. Răutate,
preponderent, printre bipezi. Drogați, alcoolici și decăzuţi în ultimul hal.
Cerșetori, criminali, prostituate. Hoție, corupție. Imigranți, sărăcie.
Răzbunări și incendii. Răzmerițe, grozăvii fără margini. Una peste alta,
realități. Tenebroase, odioase, dureroase rău. De ieri, de azi, de mâine. Nu
doar pariziene, desigur…
Un jurnalist francez cu simț literar și conștiință
le-a-nfățișat temerar într-o carte*. Aparent, polițistă. Intriga, nu
spectaculoasă, daʼ potrivită, spre a le da la iveală cutezător. Și convingător.
Arătând cum e viața și în mărginimi. Ori ce e lumea nu doar în centrul urbei
luminilor. Destinuʼ, pânʼ la urmă cumplit pentru mulți. Ca ș-alții înainte mari
romancieri, François Forestier nefiind, vizibil, un prozator banal. Ci unuʼ
poetic, reflexiv subtil. Plin de lirism și amărăciune. Maliție bine dozată și
deloc la voia-ntâmplării. Într-un amestec echilibrat.
Omul
evidențiază la fix moravuri, năravuri diverse. Pune culori adecvate,
convingătoare în text. Imaginează util, semnalează abil, moralizează-n context
îndreptățit. Vădește idei și talent în condei. Zdravăn împlinit, neprecupețit.
Scriitura-i dură e literatură. Narațiunea șochează, însă militează pentru-n
viitor fărʼ de șobolani oricare-ar fi ei. Un just ideal individual. Și-n plan
mondial, valabil mereu…
Adrian SIMEANU
*François Forestier, Strada șobolanilor, Ed. Crime Scene
Publishing, 2010
