Revista Literadura nr 6

Dana Banu - „Cartea Singurătății” - Editura Platytera

Încă un volum semnat Dana Banu, „Cartea Singurătății”, editura Platytera, 2017. Încă un prilej de bucurie pentru iubitorii de poezie. O artistocrată a cuvântului Dana Banu își continuă drumul literar. Scriitorul ca să existe trebuie să scrie. Dana Banu există în discreția ei impunătoare, în rafturile literaturii. Luați și citiți!
Mulțumesc pentru carte!













din volum:

       spre grădinile de vis și lumină 
                    ale nostalgiei

doar ochii închiși pot să vadă
cum pe ramul uscat în zilele palide ale unui anotimp
       nesfârșit
înfloresc mici flori pentru aduceri aminte
de nimeni cunoscută cu adevărat trecerea noastră
doar cel care tace îndelung poate în cele din urmă
să cuprindă esența cuvintelor aruncate la întâmplare
și pierdute apoi într-o lume de fum și cenușă
doar însinguratul poate sta liber și fără vreo vină în
      mijlocul mulțimii
ca într-o groapă cu lei gata să-l sfâșie la prima lui
     tresărire
atât de multe dimineți în așteptarea nopții
atât de multe nopți în așteptarea dimineții
suntem ziduri dar într-o zi vom deveni ferestre
candelă abia pâlpâind prin vântul cel negru sufletul
     nostru
dincolo de vizuinele unei umanități împovărate se
     deschid
grădinile de vis și lumină ale nostalgiei
nespus de blând ele ne vor ucide
flamură la catargul corăbiilor noastre
amintirea zilelor în care am trăit în tăcere cu ochii
     închiși
vom ajunge însă în cele din urmă
la țărmul unde noapta înfloresc tamarinii
și fiecare tresărire a noastră va deschide prin lume
ferestre luminate discret de toate cuvintele
pe care le-am scris și-apoi fără vreo vină și din iubire
le-am aruncat prin lume spre mai departe


         palida stea a singurătății

la masa ta singurătatea n-am stat decât un veac
și acela mort nostalgic îmbrăcat în versuri seci de
     nimeni înțelese
chiar te-am iubit deși au fost atâția ani în care din
     tinerețe și inocență te-am uitat
la masa ta singurătate am învățat să fac din spadă torță și
    din cuvinte felinare stinse
ca fulgerul răzleț prin bezna unei lumi
deprinsă cu praful cenușa pulberea și sufletul sărac
îmi reapari acum imperial-măiastră mai vie decât mine
mai albă decât poetul ce înflorește-n alb copacii
    primăvara
palida stea călăuzind pirații pe-ntinsul unor mări care se
    vor oceane
mereu ascunsa-n mine blazonul tău îl port
și printre norii iubirii pătimașe și-n subterana aspră a
    viciului și-a morții


          cântec pentru prieteni

hei voi amirali ai flotelor de păpădie
iscălitori preagrabnici de versuri printre nori
iată munții-s tociți și prefăcuți în nisip
luna-i agrafă prinsă într-o buclă rebelă
soarele râde ascuns în buzunar
să începem deci vânătoarea din zori
alergând prin cercuri de ape
dați-i și primăverii o șansă
o eșarfă albastră și un nod la batistă
pornim iată umăr la umăr
pești aurii cu trei dorințe ascunse-n acvariu
traversăm la întâmplare ani cuminți
apoi întoarcem clepsidra
și salutăm cu o floare la rever
norii care trec și ei împreună cu noi
spre mai departe

Teodora Lungoci- Premiul revistei Literadura la concursul pentru elevi „V.Voiculescu-Arc de suflet peste timp”

Teodora LUNGOCI (Suceava)

a (nu) aparţine

azi mi-am dat seama că sunt mai nebună decât

vecina cu moațe. o ştiam cumva, dar nu mi-am dat voie

să o cred

le-am zis: “când o sa fiu mare, o să fiu un felinar”

ei au râs m-au întrebat dacă sunt bătută în cap. “asta nu e o meserie”

aşa că am venit acasă am început să caut leacuri

pe google. oamenii normali n-au descoperit asa ceva

probabil n-au timp din cauza normalităţii

(care ocupă foarte mult spaţiu pe harddisk

mie îmi place să şterg fişierele inutile)

am scris pe caietul de notiţe “nimic”. am aruncat pixul

s-a lovit surd de veioză. focul încarcerat a tremurat, întinzându-mi mâna

mi-am zis că aici voi aparţine cu siguranţă

m-am aşezat pe spate

ca să simt cât mai repede cum mă integrez

am încercat să mă bag în jocul flăcărilor

pentru că afară era frig, dar nu ştiam regulile

de fapt nu erau reguli

poate că era doar o joacă de-a oxidarea

focul e atât de imatur de ciudat

nici aici nu aparţii cuiva chiar nu

cleaner is active

cine vrea să fie otrăvit mărul

să fie bun

dorinţa de a deveni simetrică. niște imagini

într-un cimitir de realităţi

e prea târziu să-mi pară rău că am profitat

de plăceri interzise

vreau să găsesc repede înecatul în mare

pe care niciun salvamar n-ar încerca

să-l resusciteze

aşa e scris: stabilopozii vor fi pietre de moară

valuri (ab)surde vor tăia orizontul

oasele altui timp vor decora priveliștea

marea va țipa ca o turmă de elefanți

cum să juri pe toţi dumnezeii

că trecerea n-o să doară

când tu  

                                             ***                             

abel 2017

se uită pe furiş la mine şi-mi şoptește

că-i place universul meu

fiindcă e un număr iraţional,

spre deosebire de celelalte pe care le-a străbătut.

i-am zis să-şi stăpânească privirea aceea vulgară

pentru că nu mi-aş imagina cum am emite împreună lumină

dând viaţă sistemului nostru solar.

ca să dea refresh la discuţie, mi-a explicat

cum identifică el pe un clişeu infraroşu 

ceva între noi,

iar eu l-am îndemnat să se lase bătut:

fragmentul ăsta de galaxie e prea slab

“o să-mi iau un spectoscop mai bun”, mi-a zis rânjind

am plecat/ am simțit că

cei 13.2 mld de ani lumină dintre noi sunt o distanţă

prea mică

Felicitări! 

SEARĂ DE POEZIE SPRE SFÂRȘIT DE TOAMNĂ

                                     

13 noiembrie 2017, o zi de luni, început de săptămână, de drum. În fiecare zi avem posibilitatea să începem un drum, să accesăm un drum pe care nu am mai fost, să cunoaștem oameni și să valorificăm experiențe. La Urziceni în fiecare luni este seară de poezie; organizator domnul Călin George și Societatea  Culturală „Apollon” la Cofee Zebranno.

Am fost și eu invitat la această seară de 13 noiembrie, si am participat fără emoția niciunei superstiții, ci doar aceea a bucuriei, la eveniment, alături de prieteni de la Buzău,  scriitoarea din  București, Adriana Ungureanu și public.

Am plecat din Buzău la ora 17, împreună cu scriitorii Mihai Sălcuțan și Tudor Cicu. Șoția Cabel Mariana este și ea degustătoare și autoare de poezii când găsește timp, drept pentru care ne-a însoțit. Costel Suditu și Ramona Muller ne-au onorat cu prezența. Am ajuns aproape de timpul anunțat începerii evenimentului, am salutat organizatorul, publicul, colega de eveniment și fără sfertul academic domnul George Călin a deschis seara de poezie. Ca să fii o gazdă bună trebuie doar să pui suflet: Ceea ce vreți să vă facă vouă oamenii ,faceți-le voi lor ! Și gazda a pus din plin, nu a făcut economie. Când ajungi undeva pentru prima dată, ai câteva momente de stand by, să cercetezi atmosfera, oamenii, locul. Aici de la început m-am simțit lejer, nepândit de nicio presiune sau tensiune, poate și datorită celor care mă însoțeau, dar și a ceea ce era acolo în acel loc, energie pozitivă, bunăvoință.

Lady first!Principiul pe care l-a aplicat amfitrionul și cea care a început seara a fost scriitoarea Adriana Ungureanu din a cărei autobiografie spicuiesc: om de afaceri care la 38 de ani și-a dat seama că nu asta ar vrea, ci altceva; ceea ce ar fi putut fi spus că era consolidat, drumul în viață, ca opțiune și mulțumire, nu era acela pe care se găsea. Economistă de profesie a căzut în mirajul cuvântului scris. În urma unui concurs realizat pentru debutanți, i se confirmă abilitatea de a crea text literar chiar de criticul Horia Gârbea. Acesta a fost preambulul, au urmat acumularea de experiență și tipărirea cărților  Femeia la 40 de ani pe facebook , M-am nascut sa te întâlnesc, Artista. Adriana  Ungureanu scrie cronici din și despre prezent în Literatura de azi, revista on line coordonată de criticul Daniel Cristea Enache. În proiect are o carte despre Iulia Hașdeu.

Un fapt original și măgulitor este acela de a scrie o poezie pentru invitații evenimentului. Și scriitoarea de la București, și eu am primit câte un text ,  produs și citit de amfitrion ca o introducere pentru fiecare dintre noi.

Deși am avut emoții, acestea au fost de bucurie, pentru că ora la care se desfășura evenimentul mi-am adus aminte de debutul meu, cu ani buni în urmă, într-o cantină de liceu, cu o mulțime de ochi fixați pe mine.

Volumul Labirintul trebuia să apară de ceva timp, dar mă bucur că nu m-am lăsat presat de dorința publicării. Este un risc. Dacă primul volum este sub imperiul entuziamului, al doilea sub încurajările prietenilor, al treilea trebuie să fie deja ca o amprentă personală pe drumul literar. Cât de mult am reușit, nu stiu. Cei care m-au însoțit au vorbit pozitv despre volum. Tudor Cicu s-a referit la poezia exorcizare” ca cheie a volumului, la epicul dominat în text și a încheiat cu sfârșitul dintr-o viitoare cronică: Din acest labirint poetic, cititorul va găsi și drumul spre ieșirea dintr-un labirint asemănător cu cel descris de eroul lui Dickens din Marile speranţe, cel „pierdut în labirintul măreţiei”. Va răzbi poetul și acest labirint? Răspunsul e doar la cititor.

Scriitorul Titi Damian a făcut o analogie cu mitul labirintului; minotaurul din labirint cine să fie, dar Tezeu, și firul Ariadnei...

Domnul Mihai Sălcuțan coleg la Liga Scriitorilor: Labirintul este o metaforă. Mă duce cu gândul la poezia „Traversare ” a lui Marin Sorescu. Viața este o pluralitate de labirinturi. Căutăm calea care să ne ducă spre interiorul nostru.   Acest volum pentru Teo Cabel este o întoarcere: primele două volume au fost de poezie. A urmat unul de cronici literare și altul de publicistică. Acum revine cu un volum de poezie.

Am făcut un experiment înainte de a începe eu să derulez momentul meu. Am anunțat că dăruiesc câte unui volum  primilor trei din sală care se oferă să citească o poezie din carte. Aceștia au fost Luminița Constantinescu, poetul Marian Nicolescu, și de la București prietena Adrianei Ungureanu, Bîtu Liliana.

A fost o seară frumoasă! E bine să înfruntăm toate șicanele de zi cu zi ale vieții pentru câteva astfel de ore, fără să ne îmbătăm cu apă rece, doar să simțim cum ne bate inima lângă alți oameni și cu cei dragi, o parte din ei, alături.

Mulțumesc organizatorului pentru diploma primită! Un mod plăcut și inspirat de a face musafirii să se simtă bine în acel loc!

Mulțumesc și celui care a făcut posibilă acea seară domnului Liviu Cazan! Mulțumesc celor care au rupt din timpul lor să fie alături de mine, prietenului Costel Suditu, poetei Ramona Muller, domnilor Titi Damian, Mihai Sălcuțan, Tudor Cicu  dar și buzoienilor Ofelia Florica Hrangus, cântăreț de muzică populară și Marian Rădulescu,  publicului pentru răbdarea de a mă suporta! Succes pe drumul literar Adrianei Ungureanu! Vom reveni cu plăcere la Urziceni!

                                                                                                                                      Teo Cabel

„Câmpia din noi”- Tudorița Tarniță- Editura InfoEST, Brăila 2017

Editorul Mihai Vintilă ne-a trimis un pachet de cărți apărute la editura InfoEST, Brăila. Am ales-o pe cea semnată de Tudorița Tarniță, „Câmpia din noi ”
Debutul târziu, în volum, o onorează pe autoarea  iubitoare de câmpie.
În prezentarea scurtă de la pagina a doua suntem informați că a publicat nu doar în revistele locale, din arealul Brăila-Galați, „Analele Brăilei”, „Dunărea”, ci și în reviste de top, „Luceafărul”, „România literară”, „Flacăra”, „Vatra”. 
Volumul însumează poezie în vers alb și poezie cu rimă.





din volum:
DE DUNĂRE

În mine ard izvoarele nebune
Și plopii tremură-a uimire
Când versul, rostuit în rune,
Îmbracă hainele de mire.

Mă scald în ploile de grâne
În fiecare primăvară,
Când mieii albi se-ntorc la stâne
Și visu-n bobul de secară.

...Și rup din miezul dulce-al pâinii,
Mă-nfrupt din el ca dintr-o soartă...
Iar când se-ntrec în zbor lăstunii
O vâslă tainică mă poartă.


PE MAL...

Într-o pădure nechemată,
O șoaptă din copilărie
Mai plânge-n clopotul de liniști
Cu cerbi goniți dinspre câmpie.

În palmă colindând iubirea
O dimineață ne-ntâmplată
Mai strigă-n plopii arși de vise,
Mai dă în clocot înc-o dată...

Se sparg tăcerile-n cuvinte
Prelinse-n lacrima senină
Și mi se reazemă de suflet
O Dunăre cu apă lină...

Corina Monea - „îmi iau pantofii, sufletul, rujul, dispar„ - premiul „Victor Frunză” - la „Titel Constantinescu”- 2017- Rîmnicu Sărat

Cu o prefață semnată de poetul Daniel Dăian și pe coperta a IV-a  cu prezentarea  scriitorului Florin Dochia, Corina Monea debutează în volum, adjudecându-și meritat un premiu la concursul de creație, „Titel Constantinescu”, la Rîmnicu Sărat cu titlul „îmi iau pantofii, sufletul, rujul, dispar”, editura Rafet.

Stilul direct, surprinzător prin  multitudinea de planuri, de asociații, bogat lexical, te ia în primire de la primele versuri.

Duminică  3 septembrie, la întoarcerea de la Rîmnic, familia Monea a făcut un popas, de o cafea, la Buzău, ocazie de a ne dărui volumul premiat. Mulțumim!

Autoarea a fost publicată și în numărul 5 al revistei Literadura.

Îi urăm succes!

Din volum :

noapte venețiană

s-au reîntors carnavalurile 

prin sistemul digestiv al fiorului, 

o invazie de șerpi calzi cu degete

își plimbă șuierul prin canalele veneției 

dintre nordul zeiesc de bărbat 

și arcul cambrat de femeie.

cu veste de salvare pe dragoste, 

într-un uragan venit fără vâsle,

ca o răsturnare de răspunsuri pe pat,

gurile își pun centuri de siguranță 

întru explorarea cerurilor lor

cu deltaplane cărnoase. 

nu are margini istoria asta

care împinge  artezian liniștea

în străzile de apă

după ce somnul și-a descălțat bărcile în port. 

qui pro quo-ul 

se strecoară labirintic 

în perfectul simplu.

  ***

punct nedumerit

peste acești oameni 

cu păsări pe limbă

ruginesc coliviile. 

locatari în pustiul cu gratii,

obosiți de singurătate, 

privesc alb, fix

cum le mor dumnezeii.

din aceste păsări 

cu oameni 

în loc de aripi,

cade zborul 

ca un cer 

în care s-a frânt gravitația.

prin acest eu cu tu

în loc de respirație,

trec toate secundele 

pe care le mai avea de murit.

în acest tu cu eu 

în loc de inimă, 

se întâmplă toate vietile

pe care le avea de durut.

pentru că toți oamenii 

și păsările, 

și pronumele 

sunt captivi jos,

într-un punct nedumerit,

ouat de un semn de întrebare.