duminică, 26 noiembrie 2017

Teodora Lungoci- Premiul revistei Literadura la concursul pentru elevi „V.Voiculescu-Arc de suflet peste timp”





Teodora LUNGOCI (Suceava)



a (nu) aparţine

azi mi-am dat seama că sunt mai nebună decât
vecina cu moațe. o ştiam cumva, dar nu mi-am dat voie
să o cred
le-am zis: “când o sa fiu mare, o să fiu un felinar”
ei au râs m-au întrebat dacă sunt bătută în cap. “asta nu e o meserie”

aşa că am venit acasă am început să caut leacuri
pe google. oamenii normali n-au descoperit asa ceva
probabil n-au timp din cauza normalităţii
(care ocupă foarte mult spaţiu pe harddisk
mie îmi place să şterg fişierele inutile)

am scris pe caietul de notiţe “nimic”. am aruncat pixul
s-a lovit surd de veioză. focul încarcerat a tremurat, întinzându-mi mâna
mi-am zis că aici voi aparţine cu siguranţă
m-am aşezat pe spate
ca să simt cât mai repede cum mă integrez
am încercat să mă bag în jocul flăcărilor
pentru că afară era frig, dar nu ştiam regulile
de fapt nu erau reguli

poate că era doar o joacă de-a oxidarea
focul e atât de imatur de ciudat
nici aici nu aparţii cuiva chiar nu

cleaner is active

cine vrea să fie otrăvit mărul
să fie bun

dorinţa de a deveni simetrică. niște imagini
într-un cimitir de realităţi
e prea târziu să-mi pară rău că am profitat
de plăceri interzise

vreau să găsesc repede înecatul în mare
pe care niciun salvamar n-ar încerca
să-l resusciteze

aşa e scris: stabilopozii vor fi pietre de moară
valuri (ab)surde vor tăia orizontul
oasele altui timp vor decora priveliștea
marea va țipa ca o turmă de elefanți

cum să juri pe toţi dumnezeii
că trecerea n-o să doară
când tu  

                                             ***                             

abel 2017

se uită pe furiş la mine şi-mi şoptește
că-i place universul meu
fiindcă e un număr iraţional,
spre deosebire de celelalte pe care le-a străbătut.

i-am zis să-şi stăpânească privirea aceea vulgară
pentru că nu mi-aş imagina cum am emite împreună lumină
dând viaţă sistemului nostru solar.

ca să dea refresh la discuţie, mi-a explicat
cum identifică el pe un clişeu infraroşu 
ceva între noi,
iar eu l-am îndemnat să se lase bătut:
fragmentul ăsta de galaxie e prea slab

“o să-mi iau un spectoscop mai bun”, mi-a zis rânjind
am plecat/ am simțit că
cei 13.2 mld de ani lumină dintre noi sunt o distanţă
prea mică

Felicitări! 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu