Chipul iubitei
Gândul s-a întors vulnerabil
ca o scrisoare pe care o lipești la colțuri
după ce o citești de parcă nu ar fi existat
cuvântul
imaginea
chipul iubitei se preface lent în nimic
nu ninge
sărbătorile se apropie de final
ultimele rămășițe de lumină se culeg și
se pun în
cutii
vor tăcea toate
vom redeveni noi înșine
ne vom trezi și nu vom spune bună dimineața
nu vom aștepta răspuns
dar vom ști că undeva ziua începe
fără iubire
poate vom spune noapte bună
dacă nu ne va fura somnul
sau zilele
sau viața asta
am cerut ceva de la tine
și ai râs
neștiind cât mi-a trebuit să scriu
ceva ce nicio femeie n-ar trebui
să ceară vreodată.
Dorul
Mă liniștesc după ce scriu
între salvator și victimă e doar o respirație
pasul pe care îl faci înspre celălalt
te poartă pe un culoar lung
cu fricile aliniate ca niște căpățâni
luminează craniul cuvintelor
înainte să pășești în afara ta
ține garda sus
trosnesc oasele ca o spovedanie ascunsă
la pieptul tău
rolurile se inversează
respirațiile se cufundă una într-alta
o matrioșcă în care viața se cuibărește plăpând
desfac lemnul
până la ultima formă
un embrion de poezie păstrează poziția de
fetus
o moașă așteaptă cu mâinile pregătite
nu deșira poeme
o singură mamă poate naște dorul
călătoresc prin lume cu ranița în spate
călătoresc prin tine
fără popas.
Pariul cu poezia
cu viața dinăuntrul meu
în prag de primăvară
o zambilă roz
înflorește pe birou
curg știrile despre război
panica
agitația
proviziile
banii
toate lucrurile care nu contează
mai puțin sufletul
privește zambila roz
viața dinăuntrul meu
lumina care se răsfrânge tăcut din altar
pariul cu poezia
pierdut înainte de primul asfințit
când strâng la piept iluziile
și le numesc terapii
a doua zi o iau de la capăt
cu viața dinăuntrul meu
poezia care mă alină
la răsărit.
