Marin Ifrim a fost cea mai altruistă persoană din punct
de vedere literar pe care am cunoscut-o. Mereu pe fugă, mereu ocupat cu un
concurs sau cu o revistă. A fost un nucleu al Buzăului în jurul căruia gravitau
evenimente, concursuri, reviste și scriitori. A ajutat pe mulți dar a și
deranjat pe mulți. Condeiul său înmuiat în arta pafletului nu putea sta
locului. Știu că uneori regreta ce scria, atunci, când era împins de entuziasm
literar și arăta fețe hâde sau creații literare slabe. În timp, cu mulți s-a împăcat.
Au înțeles că nu omul era așa ci demonul literar care îl stăpânea. Cu noi nu a
fost cazul de ceartă și nici cred că ar fi fost posibil deoarece viziunile
noastre literare erau în aceeași direcție.
Opera, risipită într-o mulțime de cărți din toate
genurile literare, nu a fost receptată la adevărata sa valoare poate și pentru
faptul că Marin nu cultiva mărimile literare ale zilei. Ba chiar intra în
polemici cu mahării Uniunii Scriitorilor și această atitudine de frondă i-a
adus interdicții în marile reviste literare aflate sub umbrela asociației. Avea
în schimb debușeele sale. Scria într-o mulțime de reviste de provincie,
conducea două, era activ în presa cotidiană și un timp chiar pe bloguri. Pentru
el a spune era mai important decât locul unde spuneai.
Tot timpul a fost un scriitor asumat. A semnat cu numele
său și cronicile bune dar și pe cele rele și pamfletele și poeziile, ...și-a
asumat tot. Știa că atunci când scrisul este tipărit deja el nu mai aparție
autorului ci doar cititorilor.
Prezentul volum, îngrijit de Teo Cabel, ni-l aduce în
atenție pe Marin Ifrim prin ochii și memoria contemporanilor. Sunt amintiri și
amintiri. Unele vechi iar altele mai proaspete. Cei care le-au împărtășit au
făcut-o fie în diverse reviste fie direct pentru acest volum. Exacta
numărătoare a ținut-o Teo și o detaliează într-un cuvânt de încheiere.
Majoritatea celor care își aduc aminte de Marin Ifrim
sunt scriitori, fie ei de anvengură națională precum Marta Petreu și Liviu Ioan
Stoiciu, fie de anvengură locală – marea majoritate. Registrul este foarte
divers. Avem admirație, recunoștință, regret, mulțumire sau nostalgie.
Volumul mai cuprinde pe lângă aceste amintiri și o serie
de creații literare dedicate lui Marin Ifrim. Majoritatea au fost scrise la
aflarea veștii trecerii sale în neființă.
Interesante mi se par și fotografiile de la finalul
cărții. Ele ne arată un Marin Ifrim în plină vervă literară, preocupat mereu de
o chestiune și rareori senin și limpede. Cred că sub acest spectru a stat toată
viața sa. Mereu a fost preocupat de ceva, mereu avea ceva în lucru de parcă
timul nu îi ajungea niciodată.
Pentru revista Litera13 a fost un colaborator prețios nu
atât prin ceea ce ne trimitea spre publicare ci mai ales pentru evenimentele pe
care am reușit să le organizăm împreună construind un pod literar de la Brăila
la Buzău.
Amintiri cu ... și depre Marin Ifrim este o carte de
suflet. Găsim în ea o parte din moștenirea curentului marin.
Amintiri cu ...și despre Marin Ifrim , Buzău, editura
Editgraph, 2020, 206 pagini.
