Haz de necaz
La Veber, prostia porni comedia. Folosind ca
pretext un dineu. Pentr-un „tăntălău”. Adăugând și-o criză lombară. Ca să strice treaba. Și piesa să iasă ca pe la Paris. Intriga-i ok. Croită cu tâlc, gradată isteț. Cu lipici la lume. Și renume, cert. Astfel ajungând s-o vedem și noi. Să râdem în hohot de eroii ei. De încurcături în care se vâră. Haioase fățiș, hazoase bogat. Larg
deconectante, viu aplaudate...
Francis scrise textul. Alții punându-l în scenă apoi. Pe plai românesc, acum, Caramitru. Nu
numai ca regizor, ci și ca actor în rol principal. Cu Mălăele-n tandem, nimerit. Strașnici amândoi, intens agreați. Companioni în joc, potriviți, fiindu-le Bindea, Andone, Cheyrouze, Marinescu, Georgescu. Cu toții echipă formând izbutit. Că-s artiști
specialiști, cu șarm și entuziasm. Comicului dând exact ce-i nevoie.
Spontaneitate, savoare, impact. ”Dineul cu proști” în cazu` de față, mărturie stând elocvent, vesel, permanent...
Adrian SIMEANU
