Călin Dengel (n. 1981) este medic, locuiește și
profesează în Ploiești. A debutat cu versuri în Revista „Atitudini” a Casei de
Cultură a Municipiului Ploiești, fiind membru al cenaclului literar Atitudini
(2010-2014). A fost membru fondator și secretar al cenaclului „Grupul de la
Ploiești. Generația 2000 plus” (2014-2015), dar și coorganizator al evenimentului literar „Zodia Poeziei”. Este pasionat
de arta fotografică și muzică. A publicat volumele de poezie „Tellus”, Colecția
„Poezia 9”, la Editura Grinta, 2012 și „Urbis”, Coecția Qpoem, la Editura
Paralela 45, 2016, „Dea. Epicus brevis”, Editura Libris/Creator, 2020, „Nimbus
sau ritul neîmpăcării”, Editura Neuma, 2022. A participat la cursurile de creative
writing organizate de Florin Iaru și Marius Chivu.
1. Călin, de curând ai scos
de sub tipar volumul de poezii Nimbus,
Editura Neuma. Din
câte știu, vei face lansare în aceasta toamna, la Cărturești, în Ploiești. Aș defini volumul tău ca fiind diferit de
celelalte trei (Telus, Urbis, Dea. Epicus brevis). Ce poți spune, însă, despre
manuscrisul de proză pe care l-ai pregătit?
C.D: Nimbus are o poveste aparte, este o
experiență relativ nouă și mă bucur de materializarea acestui proiect literar,
la care Editura Neuma a contribuit în mod deosebit. În schimb manuscrisul de
proză are un istoric mai lung și mai încercat. În mare, el surprinde într-un
stil contemporan destine, între două sau trei stații, spațiu în care, tocmai
imperfecțiunea permite interferențe foarte probabile între realitate și
supranatural.
2. Este vorba despre un
roman? Un jurnal? Proză scurtă? Sau?
C.D: „makina motor” este un manuscris care a
strâns în timp douăzeci și șapte de povestiri având ca temă centrală călătoria
cu trenul, desfășurată în cotidian cu incursiuni în vis, hiperrealitate sau în
lumea de dincolo. Ele explorează ecosistemul feroviar văzut și nevăzut, înțeles
ca acea structură a lumii, care permite călătoria perpetuă(la care face aluzie și
titlul latinizat, amintind de o mașinărie aflată în mișcare).
3. Care este secretul
acestei apropieri de lumea feroviară?
C.D: Iubesc trenul încă din copilărie și am știut
mereu că poate fi mai mult decât un hobby modelistic. Naveta pentru rezidențiat
și călătoriile ulterioare m-au ajutat să pătrund și să interacționez în
universul lui, mi-a dat posibilitatea să-i observ îndeaproape ecosistemul, dar și
ce rezidă dincolo de el. Ce-i drept, Jung, prietenii mei psihologi și scriitori
mi-au dat apă la moară. De aici a mai fost nevoie de ceva curaj să scriu despre
vis, hiperrealitate și lumea de dincolo, despre care aminteam mai devreme. De
fapt este vorba despre călătorie, despre evadare din constrângerile realității
personale, despre înfruntarea inevitabilului și cunoaștere.
4. Va să zică manuscrisul de proze scurte are un stil
contemporan, fiind o îmbinare de realism și ficțiune. Cu ce fel de personaje ne
vom întâlni?
C.D: Scrise majoritar cu narator
la persoana întâi, aceste povestiri sunt mărturii ale unor personaje, care, nu
numai că împărtășesc rutina voiajului, sunt legați profesional sau afectiv de
tren și gări sau le percep ca pe căi de
scăpare sau de conectare, dar unele intră, de la un moment dat, în contact cu
figuri providențiale, care fac parte din sistemul, deja învechit și ruinat.
Acestea facilitează călătorii în locuri nebănuite, marchează evoluții
personale, salvează. Ele nu au putere absolută, ci știință pe care o
diseminează în nișele cu potențial, adică acelora care manifestă conștiință și,
astfel, au șansă la identitate.
5. Manuscrisul tău deja
incită curiozitatea. Poate, totuși, ne mai destăinui câte ceva despre el. Ne va
surprinde?
C.D: Manuscrisul mai cuprinde și trei psalmi,
concepuți în maniera davidiană, interludii care marchează pasajul treptat de la
realitatea frapantă, la supranatural și oniric. Ei preamăresc trenul și
călătoria ca principii de inspirație divină și reflectează asupra limitărilor și
influențelor la care este supus spiritul în lumea materială. De altfel recursul
la mit nu este întâmplător. Locomotivele care se află în circulație de mai bine
de patruzeci de ani poartă sigla cu aripi mazdeene ca simbol al vitezei și
progresului. Se mai pot întâlni, de asemenea, o vrăjitoare tânără, o ghicitoare
în cafea, un satir, un drac, un atlas decăzut, un șarpe vrăjit, concepte
zoroastriene etc., ca fenomene mitice indispensabile, reeditate în prezent.
Sigur va surprinde.
6. Deja suntem în plină ficțiune,
am putea spune că ai pornit de la Eliade, dar te-ai dus mult mai departe, spre
postmodernism și dincolo de el.
C.D: Sper să fie așa. Povestirile propun o
viziune inițiatică asupra călătoriei perpetue. Ea nu înseamnă nestatornicie. Ea
este un drum cu sens, fiind posibilă numai prin recunoașterea semnelor,
asumarea provocărilor, înfruntarea inevitabilului, evadarea din constrângerile
realității personale și, în cele din urmă, înțelegerea că eliberarea vine prin
cunoaștere. De aici, calea este deschisă pentru numeroase posibilități.
Personajele își continuă călătoria, fără a fi vorba de o destinație finală.
Abandonul, lipsa, moartea, simbolice sau faptice, proprii sau ale altora,
reprezintă acceleratoare ale transformării lor.
6. Ce ai învățat în toți acești
ani, de când scrii proză scurtă? Te-a ajutat cineva, ceva? Când vei publica
acest volum, eu deja am devenit nerăbdătoare?
C.D: Mărturisesc, nu-mi este ușor să vorbesc
despre aceste povești. Le-am incubat multă vreme, „incubat” fiind cuvântul cel
mai potrivit, poate chiar prea multă vreme. În schimb m-au ajutat să
mă descopăr, să supraviețuiesc momentelor dificile, să decuplez de la cotidian,
m-au ajutat să trec peste pandemie. Sunt medic și pot spune că nu am repere
personale prea multe în ultimii trei ani, dar știu că, revenind episodic asupra
textelor, rumegându-le, îmbogățindu-le, transformându-le sau creând altele,
mi-am salvat ființa de amar, singurătate și deznădejde. De altfel, în
deschiderea manuscrisului făceam următoarele precizări: „Călătorul își încredințează
trenului direcția și controlul existenței sale, își asumă un parcurs și o evoluție
comune, se expune pluralității, care oferă interacțiuni sociale sau, din
contră, singurătate. Cine nu se ferește a petrece timp cu fioroasa-i persoană,
doarme sau se avântă în conversații mărunte sau se închide în nișa distractivă
a vreunui dispozitiv sau se abandonează știrilor tipărite sau unei cărți, altfel, se gândește
sau scrie.”
Sper să găsesc o editură „bună”, care să ajute la valorificarea acestor
povestiri, care să le pună la dispoziția cititorului într-o manieră demnă de
acest proiect.
.jpg)
