Dorina Brândușa LANDÉN
noimă
în noaptea asta
aud cum se prăbușesc stelele cerului în țărână
aud cum inima lor nemărginită
plesnește de singurătate într-un amestec nebulos
de înțelesuri adevărate ale tăcerii ale întunericului
în prelungirea brațelor mele întinse simplu și curat
în adâncul unei insule nelocuite
crește înțelesul că trăirile de azi
nu sunt
decât fotografii neretușate ale existenței
în noaptea asta sunt mai tristă decât o iguană
crucificată pe un perete alb alb
nu
nu mai puteam să intru în casă
fereastra aburită de respirația ploii
să-mi pătrundă în ochi printr-o mare pată neagră
reflectând asemenea catifelei picăturile de apă
ori senzația de plâns al universului
în golul imens ce se întindea în mireasma mălinilor
părea că mai smulgeam morții o noapte de insomnie
așternuturile albe întinse ca la ceremonia unei execuții
erau maculate de un vârtej de pene roșii
din chivăra unei amintiri neclare
stăteam în fata nopții și nu puteam să intru în casă
acolo în mijlocul întunericului am înțeles că sunt oarbă
de undeva de departe dintre crengile negre și aripi cernite
peste lume își picura armonia cântecului o pasăre
era doar o pasăre mică și nu cunoscuse oamenii
respir și schimb pasul
aș vrea să transform în semne
visele și obsesiile
în ceva real și solid
nu iluzia
dar nu am timp
pentru că vreau să ajung acasă
să mă bag în pat
și să dorm un poem
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu