universală
țipătul meu
este o gaură neagră
și totuși
ecoul sună a femeie
să nu lași lumina aprinsă
îmi spunea tata în fiecare seară
după ce mă îmbrățișa
mă trezeam speriată
călcând pe cămașa lungă de noapte
din finet
visul apăsa pe clanța ușii de la baie
se deschide
la nord o stea
atunci când virgina își caută zorii
inorogi de gheață
topesc copite de amurg
duminica poemului
spre asfințit roadele sunt gratis
made în școală
în afara faptului că nu am mustrări de conștiință
totul este ok
condiția umană rămâne totuși necondiționată
port munții în rucsac
și câmpiile în buzunarul pantalonilor de trekking
casa mea încape într-un cort
mă pot muta chiar pe Arca lui Noe
dar ce folos
fiecare ne purtăm potopul
mână lângă mână
tâmplă lângă tâmplă
așa te-am învățat să gândești copile
sădind un pom
iubind o floare
trăind lucrurile în matca lor
peste linia oscilantă a gândului
dincolo de harta fizică a lumii
există lumea celor mulți
din care facem și noi parte
ți-am purtat biserica vieții
la orice pas
și la foc de tabără
am șters tabla de mai multe ori
decât te-ai rugat tu
pentru nota din catalog
extrașcolar nu înseamnă extradragoste
ți-am fost dascăl
prin cuvânt și faptă
poți șterge multe
dar în catalogul vieții îți rămân
întâmplările și caracterul
chiar și media la purtare
curând totul se va termina
vom motiva absențe
și vom călători departe
spre Câmpiile Elizee
despăgubirea duminicilor furate
am extins noaptea din sufletul meu
azi e luni
dar trăiesc un rest de duminică
pe sofaua unui hotel părăsit
închiriem spațiul dintre facturile neplătite
cu și mai multă solitudine
ții minte când am petrecut ceasurile amiezii
într-o gară a realității
iar visele noastre
împrumutau
tirajul clipelor de chihlimbar
tocurile mele
flamingo pășeau pe
acoperișurile barbare de dorințe
îmi ofereai nuci verzi la colțul oriental
iarna mea are încă șuvițe roșcate
doar rădăcinile albe
obosite de povestea amantului rătăcitor
o cale ferată
o cale întoarsă
un du-te de-aici
vino mai încoace
repetitiv și adânc
ca un fermoar tras din reflex
azi e luni
nerăbdarea tainic miriapod se strecoară
prin pereții craniului refuzat la inventar
ești încă aici
râdem amândoi
admirând stelele
pe care le torn în pahar
și le beau și le trăiesc
cotă parte în despăgubirea secetei mele
o mare secetă de lacrimi
și de duminici furate
