marți, 12 martie 2024

Camelia Iuliana Radu - interviu cu scriitoarea Angela Furtună / Literadura numărul 31/Martie 2024

 

                                POETUL ESTE UN ANIMAL DE COMPANIE AL ÎNGERILOR

 



 

-Scurt CV literar-cultural

S-a născut în data de 19 iunie 1957 la Suceava.

Membră a Uniunii Scriitorilor din România – Filiala Cluj. Scriitoare, poetă, eseist, critic, jurnalist și director de proiecte literare și culturale, publicist. Studiile la Universitatea București.

Membră a PEN CLUB Romania.

Autor și Director al proiectului Zilele Monica Lovinescu și Premiul Național Monica Lovinescu și Virgil Ierunca. Regizor și realizator al filmului Monica Lovinescu, din nou acasă.

Președinte și director artistic al Festivalului francofilofon Primăvara Poeților în Bucovina – Le Printemps des Poètes en Bucowine, ajuns la a 15-a ediție românească și a 20-a ediție la Paris.

Autor și președinte al proiectului Anul 2010 – Anul Paul Cean în Bucovina și coordonator al publicației Caietele Anul Paul Celan 2010.

Autor și coordonator al Proiectului de etică a memoriei regimurilor totalitare și de pedagogie a memoriei Holocaustului și a Gulagului, pus în practică prin comemorarea, începând cu anii 2004-2005 a marilor tragedii ale istoriei recente: 1. Ziua Internațională a Memoriei Victimelor Holocaustului (în ianuarie al fiecărui an), 2. Ziua Națională a Memoriei Victimelor Holocaustului din Transnistria de sub regimul Antonescu (în fiecare octombrie al fiecărui an), 3. Ziua de Comemorare a Victimelor Fascismului și Comunismului (august, în fiecare an), 4. Ziua Memoriei Victimelor Comunismului din România (în fiecare decembrie al fiecărui an).

A participat ca invitat oficial la toate cele șase ediții ale Festivalului Internațional POEZIA LA IAȘI.

Decorată de North American Romanian Press Association în 2013, 2014 cu Titlul Journalist of The Year in Culture 2013, 2014.

A fost desemnată de Primăria Iași ca Poetă a Iașului, Poetă a Orașului Marii Uniri la Centenar (1918 - 2018), Poetă a Capitalei Istorice a României.

Decorată de World Organization Of Bukovinian Jews cu Letter and Prize of Merit, pentru merite excepționale în creativitate, apărarea democrației prin valori estetice, etice și civice.

Câteva volume de autor și recunoașteri:

- «Prizonier in Ego» (1997) – poezie, Premiul special al juriului la Festivalul Național „George Coșbuc” 1997; - «Metonimii de word - trotter»- poezie, 1999 - Editura Fundației „Constantin Brâncuși”- Marele Premiu la Festivalul Național de Literatură română „Tudor Arghezi” 1999; - «Primul Kaddish» -poezie, 2002 -Editura Dacia-Cluj; - «Poemian Rhapsody» -poezie, 2004 - Editura Axa-Botosani. Marele Premiu la Festivalul Internațional de Literatură Ad Visum, 2005; - «Elegiile Estului sălbatic- Viețile mele nesfinte» – poezie, 2005 - Editura Axa – Botoșani; - «Îl văd pe Dumnezeu și nu mor - Alte vieți» - 2005 - Editura Axa – Botoșani;

- «Pelerinul din Aqualung» – poezie, 2008 – O carte de poezie – galerie de artă, împreună cu artistul plastic Păuna Dumitrescu, Editura Integral, București.

Nr.31/ Martie/ 2024

Carte distinsă cu Premiul «Mihai Ursachi» de Filiala Iași a Uniunii Scriitorilor din România.

- «La anul, la Ierusalim, o carte» – eseu, analiză, critică literară, memorii, 2009 – Ed. Biblioteca Bucovinei „I.G.Sbiera”, Suceava. Coperta de Devis Grebu.

- «Caietele Anul Paul Celan » (coord.), Biblioteca Bucovinei, Suceava, 2011. O culegere de texte semnate de cercetător și istoric Lucian Zeev Herșcovici (Ierusalim), istoric Alexis Nouss (Cardiff), Norman Manea (New York), Andrei Oișteanu, Andrei Corbea, Angela Furtună, Delia Eșian

- «Monica Lovinescu. Est-etica. Vol.1 Geneze », critică literară, eseu, publicistică, Editura Vinea. Grafică de Devis Grebu și fotografii de Dinu Lazăr, București, 2012. Carte distinsă cu Premiul pentru Eseu al revistei Convorbiri literare, anul 2013.

Teză-volum Monica Lovinescu – Est-etica, Geneze. Vinea, 2012.

- «Post-hipnotice», poezie, Editura Timpul, Iași, 2013. Carte dinstinsă cu Premiul „Cezar Ivănescu” al Uniunii Scriitorilor, Iași, 2014.

- «Misterele de la Ilisos», poezie, Editura Vinea, 2015, București.

- «Primul meu Kaddish», poezie, Editura Integral, 2016, București.

- «Elegii din infern», Tipomoldova, Iași, 2016

- «Elegiile de la Stalingrad», Ed. Vinea, Coperta și grafica Maestrul Devis Grebu, 2017.

- «Pursânge astral», Coperta și grafica Raluca Arhire, Ed. Vinea, 2017.

- «La Ville Blanche», POÈMES ET CHANTS-POÈMES INCANTATOIRES, Editions Vinea, 2017.

Pentru ultimele trei volume, autoarea a fost distinsă cu Premiul pentru întreaga Operă și Activitate Literară din partea Uniunii Scriitorilor din România Filila Iași.

- «Ultimul mirador», Editura Vinea, București, 2018.

- «Le dernier mirador», Editions Vinea, Bucarest, 2018.Volum distins cu Premiul Mihai Ursachi al Uniunii Scriitorilor din România Filiala Iași pentru anul 2018.

- Monica Lovinescu – tezaurul secret, Ed. Integral, București, 2020.

- Înapoi la Monica Lovinescu, Ed. Integral, București, 2021.

- Scrisori din Lombardia României, Ed. Integral, București, 2021.

Autoarea a primit zeci de premii literare, culturale și civice, în țară și străinătate. Participă în multe volume colective, panorame, antologii și antologii. A scris sute de cronici, prezentări de carte, texte de prefață sau postfață, pentru susținerea debuturilor, a cărților bune sau pentru sprijinirea autorilor de limbă română din țară sau din diaspora. A inițiat și susținut în ultimii douăzeci de ani proiecte personale de recuperare a marii literaturi și a marii culturi pe care evreii și germanii au construit-o de-a lungul istoriei în Bucovina, alături de toate celelalte etnii participante la organismul viu al societății și al dialogului de valori universale în România.

Publică la: România literară, Convorbiri Literare, Acolada, Familia, Poezia, Porto Franco, Luceafărul, Apostrof, Steaua, Dacia Literară, Romanian Times, Levure Littéraire, Ateneu, Observator internațional cultural s.a.

 

    1. Camelia Iuliana Radu: Apreciată, iubită, citită și totuși atât de discretă! Aveți un vers contemporan, tineresc si nostalgic, în aceeași măsură, și, totuși, spuneți lucrurilor pe nume clar și răspicat. Cum este să fii poeta Angela Furtună azi, în această lume literară care își caută un nou destin?

    Angela Furtună: Mulțumesc pentru popasul acesta atât de binefăcător în Grădina cuvintelor: așadar, de vorbă despre pasiunea cărților și despre profesiunea de credință, poezia. În contextul epocii de azi - capturată de spectacol, de publicitate și de multiplele forme de discurs agresiv -, discreția mea vine din fidelitatea asumată pentru retragerea în spațiul critic și pentru poezia de cuvinte. Sunt atașată de expresia artistică generată de afecțiunea, spiritualitatea și creativitatea ce vin prin limba literară. Or, lumea cuvintelor este tăcută, simplă, profundă.

Poezia mea a rămas un mirador de unde observ și văd totul, prin radarul cuvintelor. Rostesc aceste cuvinte, declamând, despărțind în silabe, intrând în rezonanță. Astfel, poezia transmite rigoare, compasiune, meditație, lipsă de apărare în fața Răului, putere a ideilor. Poezia este o singurătate Regală.

 

    2. Camelia Iuliana Radu: Când, cum ați început să scrieți poezie? Cu ce motivație? Cum s-a legat firul pe o întreagă operă literară care nu este depășită în timp? Pentru că există vocea Angelei Furtună în poezie, clară și originală.

    Angela Furtună: Am început să scriu poezie atunci când mi-am dat seama, copil precoce, că natura m-a înzestrat generos cu mai multe tipuri de conștiință și de exprimare, dar și cu un puternic sentiment de valorificare a sinelui, pe mai multe niveluri și în diverse forme de expunere. O confirmare a fost debutul, girat de Nicolae Manolescu și îngrijit de Constanța Buzea în România literară nr. 42/ 1997 și reconfirmat în nr. 46/ 1997, în pagina Poemul cu Scrisoare. Poezie, poezie, poezie. Cinci tablouri de colecție: poetă adevărată, unică.

A fost un mare har, în mine. O energie imensă. Practic, și atunci când am poposit în lumea cifrelor sau a meditației filosofice, sau în lumea literară sau a muzicii, am simțit mereu starea aceea de inaugurare a unui adevăr ce transcende orice altă formă de existență. Un adevăr in statu nascendi, care te uimește și te iluminează, aceasta este Poezia. Poezia, creația majoră.

 

    3. Camelia Iuliana Radu: După o viață de creație, ce credeți că este determinant, esențial pentru un poet? Cum coagulează el sensibilitatea, luciditatea și munca? Ce ar trebui să fie esențial pentru poeții tineri dacă vor să fie remarcabili în poezie?

    Angela Furtună: Eu aparțin lumii care a ocrotit poezia în spațiile cărții, în biblioteci, în muzee, în temple sau biserici. Acea poezie era legată de un sentiment al infinitului, de originile limbajelor, de bogăția limbii literare, de liniștea pe care curgerea textului o așternea asupra gândirii omenești și asupra peisajului sufletesc. Lumea aceea a devenit azi doar o rezervație, căci scena istoriei s-a schimbat, prin tehnologie. Creatorii de azi au de luptat cu starea de efemeritate și de inutilitate a limbajelor vechi (altădată, limbile erau apărate, azi sunt…înlocuite !), cu lipsa de aderență la o arhitectură a universului: totul stă să explodeze, frecvențele luminilor de azi sunt emise artificial, civilizațiile se dizolvă în cocktailuri de club, oamenii care consumă artă o fac cu urgența drogaților.

Poezia nu mai este trăită ca un fundament al culturii și al unei civilizații întemeietoare, ca o formă complexă de comunicare, ci ca o refulare, bonus la promoție.

Poeții de altădată citeau enorm, cei de azi consumă gurmand stimuli de diverse origini.

 

    4. Camelia Iuliana Radu: Au fost momentele cruciale, de trezie? Momente de cumpănă, momente de jubilație, în drumul parcurs ca scriitoare?

    Angela Furtună: Eu am trăit anii copilăriei, ai adolescenței și ai primei tinereți în regimul totalitar. În jurul nostru era mult vacarm indus prin poezia de partid, era un urlet permanent al propagandei (care revine azi, din păcate, când cultura a fost din nou confiscată de aparatele politice de propagandă și de cyberint). Ca să descoperi poezia cea adevărată, trebuia să faci ca mine: să fugi de adunările oficiale, să te izolezi, să te îndepărtezi de fluxul activist oficial, să reziști contaminării și să o faci prin intermediul artei profunde, al bunelor lecturi secrete, al marginalilor la arta oficială (cei interziși, cei alungați, cei cenzurați). Conștiința de scriitor se naște fie sub presiunea persecuțiilor politice și sociale, fie sub presiunea unor cumplite boli: literatura bună o faci atunci când te confrunți cu amenințarea libertății de expresie și a drepturilor de a trăi demn.

    5. Camelia Iuliana Radu: Ați avut mentori? Ce v-au adus nou și cum v-au ajutat să fiți o voce în literatura română?

    Angela Furtună: Mentorii mei au fost marii scriitori ai lumii, inclusiv unii români, citiți pe îndelete, cu fișe și cu bune traduceri, acolo unde a fost cazul. Unii scriitori de la care am primit influență sunt contemporani, dar nu voi da nume aici: a devenit atât de ușor să-i învrăjbești pe confrați, prin simple citări.

Totuși, eu m-am format în medii cosmopolite și în contradicție cu literele românești oficiale, pe care le-am descoperit mult mai târziu, și din fericire abia atunci, în libertate, prin ceea ce au ele mai valoros. Refuzând orice formă de înregimentare în ceaușism, și evitând orice formă de cultură

colectivistă sau de compromis, am rămas un om lucid, exigent (și estetic, și etic), o minte critică și obiectivă, un creator de tip redută, dar un izolat. Acest defazaj s-a produs și din cauză că, după Revoluție, când unii dintre noi doream să ne facem o țară ca afară, în absența lustrației și a relecturilor critice și a revizuirilor, Restaurația care s-a produs în România a adus și în spațiul culturii și al literaturii o împietrire, o înghețare în vechile canoane, adesea chiar o recădere în protocronism și forme obsedante. Înnoirile, puține, s-au produs cu dificultate, conflictual, fără prospețimea bunei așezări într-o epocă autentic deschisă dialogului și democrației.

 

    6. Camelia Iuliana Radu: Vă considerați o poetă de inspirație sau considerați poezia o construcție gândită tehnic?

    Angela Furtună: Sunt un creator în care inspirația și construcția se întâlnesc în mod benefic. Scrisul meu este cerebral, lucid, nu scriu poeme, ci cărți. De obicei, după un anumit stadiu de acumulare și călăuzire, se întâmplă că o anumită temă inițială să-și instituie ritmuri, variațiuni, unghiuri și scopuri simbolice proprii, după care evoluează independent la fel ca un poem imens, ca un fluviu ce caută drumul către ocean. Totul devine nașterea unei călătorii, care poate fi o cruciadă, o plimbare de plăcere, un război de apărare sau o revărsare de psalmi și elegii despre paradisul pierdut. Scriu și cu marele regret al despărțirii.

 

    7. Camelia Iuliana Radu: Cum vedeți controversa poetul scrie pentru sine vs poetul scrie pentru cititori?

    Angela Furtună: Una dintre obsesiile de azi este succesul de piață. Adică audiența, metabolismul de tip consumerist. Se aplică oricărui produs, de la pâine, bere, emisiune de divertisment, până la ciocolată, literatură sau vitamine și automobile. Literații orgolioși se lasă atrași de această formă de putere, care nu diferă prea mult de puterea totalitară.

Nu cred că poetul adevărat scrie inițial pentru cititori, așa cum o fac prozatorul sau dramaturgul, care sunt mai legați de piață. Poetul nu vinde nimic. El nu fabrică povești, care se cumpără, ci emite radiații ce pot duce la aflarea unui sens. Poetul este, de obicei, un animal de companie al îngerilor. El pleacă de la un anumit elan, care este foarte eteric și personal, și poate zbura în funcție de o anumită portanță a sinelui înaripat. El are misiunea de a apăra o viață, fie și invizibilă, de a lansa în univers o idee, de a ridica monumentul unui erou. Poetul este o stare de avangardă, este un actant al intuiției. De obicei, codurile poetului valoros sunt descifrate abia de o generație următoare. Dar este posibil ca în zilele noastre numărul poeților nedescoperiți la timp să ateste un genocid. Nu numai ignoranța criticii și a publicului îi îngroapă pe poeții liberi, dar și agresivitatea mediului din această nouă epocă a politizării: faptul în sine atestă că un Poet important este perceput ca o armă periculoasă, împotriva căreia este trimis cortegiul propagandei poeților de curte.

 

    8. Camelia Iuliana Radu: Ce proiecte poetice aveți in derulare?

    Angela Furtună: Două cărți noi sunt aproape de librării. Una este de poezie. Alte două volume sunt în lucru. Și nu ne oprim aici…

   

    9. Camelia Iuliana Radu: Aveți tabieturi pentru scris? Beți cafea? Vă plac prăjiturile?

    Angela Furtună: Cafeaua este esența tare a fiecărei zile trăită frumos. Este un moment de întâlniri, de conversații și de revelații. Pentru mine, asta înseamnă nu neapărat lume, cât cărți, relecturi, lecturi și meditație.

Strămoșii noștri ne-au introdus cafeaua în codul genetic pentru a ne îmbogăți acuitatea intelectuală.

Am descoperit prăjiturile abia după 1998, când m-am lăsat de fumat. Acum savurez zilnic zmeură, afine și nuci, din care fac prăjituri dietetice. Lângă mașina de scris și miile de cărți, ronțăitul și torsul motanului fac casă bună cu neliniștea cuvintelor…

marți, 14 noiembrie 2023

Ion Roșioru, în toamna târzie, la Literadura

 




Zar

În fluxu-i dacă timpul m-ar mai fi tolerat
În microbuzul galben acum m-aș fi urcat.

De-a latul toamnei scurte aș fi pornit cu tine
Prin frunzele de aur cu foșnete carmine.

Ne-ar fi strigat paiața din via devastată
Să-i vămuim urâtul imens ca niciodată.

Am fi gustat din stropii zeiești ai primei ploi
Și-am fi visat că stepa eternă suntem noi!

Trac

O singură gutuie sălbatică a fost
De-ajuns să mă disloce prezentului anost.

Aroma ei intensă m-a scufundat în cea
Pe care-a aspirat-o cândva ființa mea.

Eram elev și-n prima vacanță militară
M-a îmbiat bunica în vrednica-i cămară.

Deși captivă toamna și-n iarnă infiltrată
Mi-a asaltat mirosul cum altfel niciodată!


duminică, 18 iunie 2023

Emil Niculescu și terapia epistolară - articol de Paul Androne


 
                                                           Emil Niculescu. foto Teo Cabel
 

    Îl consider pe Emil Niculescu un spirit cu totul special, singular din multe privințe în cercurile literare buzoiene. Am frecventat împreună cenaclul de odinioară al ziarului Viața Buzăului, prezenți săptămânal câțiva ani la ședințele de lucru, când se citeau și se comentau creațiile membrilor cenaclului. Intervențiile sale aveau substanță, deveneau sentințe bine argumentate, greu de contrazis, pentru că erau expresia unei inteligențe artistice dublate de o cultură literară temeinică. Destul de rezervat în manifestări vocale, cu un soi de timiditate din care ieșea adesea printr-o remarcă ironică, uneori chiar acidă, Emil Niculescu își dezvăluia adevărul ființei prin ceea ce scria, poezie, eseu, cronică literară. Bibliotecar la Casa Armatei”, era el însuși o bibliotecă vie, un ghid autorizat prin labirintul literaturii din toate epocile și de pe diverse meridiane, mereu dovedind o înțelegere superioară, sintetizatoare a istoriei literare. S-a identificat mai mult cu dimensiunea nostalgic – elegiacă a Crailor de Curtea Veche, consonant cu Mateiu Caragiale prin rafinament estetic și printr-o filozofie a contemplării crepusculului existențial. Majoritatea motivelor lirice din poeziile sale conturează un topos de burg medieval, cufundat în clar obscurul unei disoluții transformate într-un spectacol urmărit cu ochi de estet.

    În anii postdecembriști ne-am întâlnit rar, ocazional, tot ocazional am scris despre cărțile sale. Relația noastră s-a oprit la limita admirației. Tocmai de aceea am fost deosebit de plăcut surprins când ,spre ultimul său an de viață, am ajuns destinatarul câtorva epistole ale sale, devenite, iar veritabile documente de istorie literară. Toate au caracter memorialistic, cu trimitere la oameni și locuri cu care și-a intersectat biografia, uneori la experiențe/aventuri în care consideră că noi doi ne-am întâlnit, având în vedere copilăria oarecum comună desfășurată în sate apropiate de pe valea Buzăului. După un început dialogat, corespondența a devenit unidirecțională, scrisorile lui Emil nesolicitând neapărat un răspuns. Am bănuit un timp că autorul lor îmi trimitea pagini dintr-o istorie literară locală, dar acum știu că el nu avea această intenție, ci doar consemna fleshuri ale memoriei dintr-o nevoie de recuperare a timpului trăit. Cu desăvârșire discret în privința problemelor sale de sănătate, epistolele erau ancorele necesare pe marea tot mai frământată a existenței lui. Când ironic sau autoironic, când amuzant, când sarcastic, dar mereu spiritual, Emil Niculescu practica epistolar un gen de terapie, dacă nu salvatoare, cel puțin în stare să anestezieze frisoanele sfârșitului.

    Am ales spre ilustrare două scrisori din 2021 primite la distanță de o lună, una de alta, ambele relatând o aventură poetică ocazionată de un schimb de experiență cu un grup de scriitori în Italia, în 1994, când el împlinea 50 de ani. Textul este lung, redau din el doar fragmentar secvențe relevante atât pentru stil, cât și pentru modul său de a reacționa în contextul călătoriei. Distanța intervenită între timpul trăirii și timpul mărturisirii”, între data excursiei, și cea a redactării scrisorii, îi permite autorului un plus de detașare, teren fertil pentru abordări istorice sau pentru inserări de sintagme și de trimiteri livrești din care se desprinde imaginea omului cult, spiritual, spectaculos intelectual și stilistic.

 

29 iunie 2021

 

Dragă Paul,

 

    În insularitatea mea, deocamdată fără niște cărți noi cu care să îmi omor timpul, îmi iau libertatea să-ți povestesc puțin din aventura mea italiană, datată septembrie 1994.

Niște pensionari din Thelesse Terme, vreo 30 de kilometri de Napoli, își descoperiseră, cu chiu cu vai, vocația pentru lirică. Și-au încropit o societate literară, după care s-au gândit și la frații lor latini de la Danubiu. Au născocit o întâlnire (sub semnul lirei – Poesia senza frontiere) și au convocat o sumă de scriitori bucureșteni ce, conform lanțului slăbiciunilor”, aveau prieteni și în provincie, eu eram unul dintre aceia.

    Întâlnirea, vreo 12 zile, a avut loc în septembrie. Vedi Napoli e puoi mori!”… Acolo am ajuns în preajma miezului nopții, (cerul spuzit de stele sau, apud Vieru, sub un cer cu stele sudice) pentru a ni se face o istorie a canzonetei napolitane. Începând cu secolul al XVII-lea, de când orașul a părăsit această specie exotică (chiar și pentru Italia), fiecare epocă era ilustrată de dansatori și cântăreți/cântărețe îmbrăcați după moda timpului. Spectacolul, cu totul magnific,…a durat vreo patru ore, timp în care, prin grija cenacliștilor, băuturile de la mesele românilor se schimbau senza-pagare”(?).

    Ar fi momentul să tragem un ochi și prin culisele acestui mare festin muzicalo-coregrafic. Locotenentul colonel Vasile Modovan, bucureștean de-al nostru, încercase să adapteze la solul național o gingașă specie niponă, hai-ku-ul. Luase și câteva premii naționale, drept care își căpătase cognomenul  ”regele hai-ku-ului”. La un moment dat, a dispărut și n-a catadicsit să mai apară în următorul sfert de oră. Trebuie adăugat că, de naturelul său, era un tip foarte stângaci și aiurit. Mie îmi povestea soția lui (.....) că într-o dimineață, în drum spre cazarmă, își încălțase pantofii invers. În tramvai/autobuz a văzut o domnișoară destul de frumoasă (el nestrălucind prin prezentabilitate), ce îl privea cu o insistență destul de ciudată. Inițial a crezut că a uitat să se încheie la șliț și, cât se poate de discret, a controlat pe lângă veston, posibilitatea unei purtări ce ar fi adus o notă de oprobiu cadrelor militare. Nu era nimic. A coborât privirea mai jos și a observat că pantofii prezentau un motiv de contrarietate și atunci, pentru a drege busuiocul, și-a încrucișat gambele în așa fel, încât încălțările să pară la locul lor.

    Tocmai acest personaj, parafrazând pe Bolintineanu, „a plecat la budă și n-a mai venit”. Un companion s-a dus să-l recupereze. A venit anunțând că ușa e blocată și regele hai-ku-ului s-a încuiat în sala tronului. (.....). În cele din urmă, prin cine știe ce capriciu al tehnicii, ușa s-a deschis. Moldovan era ud din cap până în picioare; la prima vedere am opinat că nu știuse să utilizeze robinetul de la baie și se stropise ca dracu; nu era asta, emotiv, transpirase prin toți porii, încât puteai jura că a fost scos din baia de aburi.

    Totul e bine când se termină cu bine. În fond, un poet, indiferent de naționalitate, trebuie să difere, poate tocmai ăsta să fi constituit ghinionul. Alții spun că detaliul face diferențele. Chiar și grotesc? Frica este, oricum, un nemilos satrap. (......) Frică la un ofițer?

    Transcriu, din jurnalul meu, câteva notații de ironie buzoiană:

                        Vreme severă

Motto: Ploaia asta-i bună după atâtea călduri drobicale (I.L.Caragiale)

Și norii ăștia grei călcând teribil

Pe depresivi și meteosensibili

Regres: bacovienele lacustre,

Coșmaruri cu meduze și languste,

Iar, dacă viața s-a născut din ape,

Se pare, tot sub ele o să crape.

                        Tratație

Motto: Azi o să fie o căldură ...

            mai teribilă decât ieri…

            S-a pus pe călduri…

            O să ne topim în vara asta. (I.L. Caragiale)

Calm plat nu mișcă-n arbori nicio frunză

Indice de umiditate basculat.

Primari montează corturi, să răspunză,

Cu bănci, cu aer, cu apă rece. Nu rahat!


                                                                                               

28 iulie 2021

 

Dragă Paul,

    

    Încerc să termin relatarea „episodului italian” înainte de a mă interna (2 august)

Profitând de pașapoartele albastre din microbuz, care făceau ca controlul (sic) vamal să fie mai mult formal, luasem la mine vreo 7 sticle de ”Stalinskaia” , neștiind ce prețuri au băuturile pe acolo, unde urma să împlinesc și semicentenarul.

Marius C. Nica s-a gândit să sufle cireașa de pe tort, drept care a dăruit (unui italian) cu dedicație ultimul volumaș de versuri, cuprinzând precaut și câteva poezii traduse în italiană. Macaronarul, fără măcar a-l răsfoi, l-a făcut sul și l-a înfipt sub curea; mi-a evocat revoluționarii ardeleni, de la Avram Iancu la tribuni, care țineau pistoalele la brâu, cum și un vechi cântec popular;” care este om voinic/iese seara pe colnic/fără brâu, fără pistoale/ numai cu mâinile goale”.

(…) Într-o după amiază am fost și la Veneția, am dat porumbeilor fărămituri de pâine în piața San Marco. Era prea departe pentru a ne întoarce, am dormit la Sabaudia, dincolo de unul din brațele lagunei. Pe locul unei mlaștini…. În vreme de cîteva luni, a fost ridicat un orășel satelit Veneției, una din „minunile” arhitecturale ale Europei. Și acolo am avut parte din grațioasa atenție a gazdelor, de o carte, pe care, spre rușinea mea, n-am citit-o.

                                                        Cu prietenie, Emil Niculescu



Prima scrisoare






A doua scrisoare





Foto scrisori:  profesor Paul Androne din arhiva personală










 


luni, 12 iunie 2023

Poezie-Dumitru Ion Dincă și Manuela Camelia Sava




Dumitru Ion Dincă








LACRIMA

Cântecul de leagăn, lacrimile mamei
când umple albia pentru băița de seară
cenușa din colțul plopului
ce-nverzește răsăritul icoanei
până ce cuiul cade ruginit
la stâlpul casei
anunțând oamenilor miracolul firii.

CARNEA VISULUI

Sobru cu moartea regina umbrei
pe țărmul înmiresmat
la flacăra farului munți de scoici
trebuie să duci cornul spre aștri
se despletește carnea visului
pe care o cari înspăimântat...

PORUMBELUL

Blândă litera își sprijină colții
e trist să ataci o pagină albă
fără să știi ce cuvinte urmează
să ridice insule acolo
pe oceanul imaculat...
Brutal soarele lovește
cu așchii de lumină omul liber
unde și durerea e liberă
circulă pe aleile inimii
în păienjenișul cuvintelor
iadul se dezlănțuie
râu tainic din colții literelor
catarge care țâșnesc
spre cuvântul unic...

OCHIUL DE VAR

Așchii din clorofila sângelui pândar
au mai rămas plutind
s-acopere lumina ochiului de var.
Atât erai doar ceea ce iubeai
o lumină într-un ocean de rai
de dincolo de malul ros de val
trup dureros uitat în calendar
rămas doar în cămașa unui zeu
pe care-l miruise Dumnezeu
în trunchiul cârjei scrijelit
de sângele răpus în mit.

CÂINII IMPERIULUI

O troiță de cârje câinii imperiului
asalt la ospățul celor răpuși
ce trist privește un felinar abatorul
și iarna pornește un fulg,
numai unul s-anunțe clopotele
startul către necuviința luminii
de-a se strecura sub linia vieții
palma e desenul, numai semnul
trăitei de câini ai imperiului
ce cuceresc fără răniți
minunata floare a răsăritului.

ÎNFRÂNGEREA CA O VICTORIE

Ca o proprie victorie înfrângerea
atinge razele de lumină
fulgerul din verdele lemnului
crescut în cârja sângelui
pentru un orb în inițiere
la prima lecție
e doar începutul unui abecedar
al vieții, al cărnii, al ochiului
pe care numai o altă ființă
apropiată îl poate învinge
nu poate fi sedusă de nimeni
doar cu laptele eternității
când uneori înfloresc magnoliile
urmărind printre gene de-acolo
de sub umilul covor de curcubeu
mersul luminii fecundat
de vietăți ciudate
apărute din alte galaxii
cum un batalion al învinșilor.
Nici nu mai știu decât că ani de zile
am tot cărat în spate frunza cârjei
lăstar crescut în noaptea dintre zodii
când se-mpărțeau de ursitoare taine
dar eu continuam pe drumul spre lumină
grele acoperind în trupuri muribunde
ceasurile umbrei sub sulița de jar
i-atâta liniște că până și statuile
iar lăcrimează-n bezna groasă
aripi de păsări neștiute pe planetă
au invadat din nou pământul
și rod rod sub scoarța cârjei
ca să-mi doboare calea.

E FRUMOASĂ...

Ea e frumoasă, eu sunt cerbul ei
pana de înger lăcrimează tare
în fulgul aripii din care a căzut
ca o cascadă de mărgăritare.
Și printre aștri luminează lin
chipul ei dăltuit în stele
mă cheamă minunata zeitate
cu toate ramurile sale grele.
De mugurii din care tot țâșnesc
amurgurile ca un stol de foc
frumoasa mea ce lăcrimezi mereu
în marele, misteriosul joc.


                                                     Manuela Camelia SAVA




Noi doi

arkadaș (se zice în turcă)
tu vezi dincolo de fereastra opacă
bei un ceai negru
și spui bună dimineața
politicos
ca un prieten fidel către alt prieten
suntem colegi de celulă
închiși în această poveste
gratiile ne încălzesc pielea
Scopul scuză totul
să zâmbești e o întâmplare fericită
fără să știi gura se deschide pentru a spune ceva
buzele se dezlipesc una de cealaltă
zâmbetul se lărgește ca o peșteră
dinții strălucesc orbitor
anibal lector învață
alfabetul nou al semnelor apocalipsei
pancake crepes adio aujourdhui pizza
ochii te trădează
ești omul cu zâmbetul cel mai frumos
să te văd zâmbind e un scop în sine.

Anunț liric
printre nori
speranța sapă caverne
plămânii se umplu cu iubire
la meteo se anunță o abundență
de geruri lapoviță ninsori
de sentimente futile
și căderi de îngeri
poezia e calea de a vedea albastrul.