Dumitru Ion Dincă
LACRIMA
Cântecul de leagăn, lacrimile mamei
când umple albia pentru băița de seară
cenușa din colțul plopului
ce-nverzește răsăritul icoanei
până ce cuiul cade ruginit
la stâlpul casei
anunțând oamenilor miracolul firii.
CARNEA VISULUI
Sobru cu moartea regina umbrei
pe țărmul înmiresmat
la flacăra farului munți de scoici
trebuie să duci cornul spre aștri
se despletește carnea visului
pe care o cari înspăimântat...
PORUMBELUL
Blândă litera își sprijină colții
e trist să ataci o pagină albă
fără să știi ce cuvinte urmează
să ridice insule acolo
pe oceanul imaculat...
Brutal soarele lovește
cu așchii de lumină omul liber
unde și durerea e liberă
circulă pe aleile inimii
în păienjenișul cuvintelor
iadul se dezlănțuie
râu tainic din colții literelor
catarge care țâșnesc
spre cuvântul unic...
OCHIUL DE VAR
Așchii din clorofila sângelui pândar
au mai rămas plutind
s-acopere lumina ochiului de var.
Atât erai doar ceea ce iubeai
o lumină într-un ocean de rai
de dincolo de malul ros de val
trup dureros uitat în calendar
rămas doar în cămașa unui zeu
pe care-l miruise Dumnezeu
în trunchiul cârjei scrijelit
de sângele răpus în mit.
CÂINII IMPERIULUI
O troiță de cârje câinii imperiului
asalt la ospățul celor răpuși
ce trist privește un felinar abatorul
și iarna pornește un fulg,
numai unul s-anunțe clopotele
startul către necuviința luminii
de-a se strecura sub linia vieții
palma e desenul, numai semnul
trăitei de câini ai imperiului
ce cuceresc fără răniți
minunata floare a răsăritului.
ÎNFRÂNGEREA CA O VICTORIE
Ca o proprie victorie înfrângerea
atinge razele de lumină
fulgerul din verdele lemnului
crescut în cârja sângelui
pentru un orb în inițiere
la prima lecție
e doar începutul unui abecedar
al vieții, al cărnii, al ochiului
pe care numai o altă ființă
apropiată îl poate învinge
nu poate fi sedusă de nimeni
doar cu laptele eternității
când uneori înfloresc magnoliile
urmărind printre gene de-acolo
de sub umilul covor de curcubeu
mersul luminii fecundat
de vietăți ciudate
apărute din alte galaxii
cum un batalion al învinșilor.
Nici nu mai știu decât că ani de zile
am tot cărat în spate frunza cârjei
lăstar crescut în noaptea dintre zodii
când se-mpărțeau de ursitoare taine
dar eu continuam pe drumul spre lumină
grele acoperind în trupuri muribunde
ceasurile umbrei sub sulița de jar
i-atâta liniște că până și statuile
iar lăcrimează-n bezna groasă
aripi de păsări neștiute pe planetă
au invadat din nou pământul
și rod rod sub scoarța cârjei
ca să-mi doboare calea.
E FRUMOASĂ...
Ea e frumoasă, eu sunt cerbul ei
pana de înger lăcrimează tare
în fulgul aripii din care a căzut
ca o cascadă de mărgăritare.
Și printre aștri luminează lin
chipul ei dăltuit în stele
mă cheamă minunata zeitate
cu toate ramurile sale grele.
De mugurii din care tot țâșnesc
amurgurile ca un stol de foc
frumoasa mea ce lăcrimezi mereu
în marele, misteriosul joc.
Manuela Camelia SAVA
Noi doi
arkadaș (se zice în turcă)
tu vezi dincolo de fereastra opacă
bei un ceai negru
și spui bună dimineața
politicos
ca un prieten fidel către alt prieten
suntem colegi de celulă
închiși în această poveste
gratiile ne încălzesc pielea
Scopul scuză totul
să zâmbești e o întâmplare fericită
fără să știi gura se deschide pentru a spune ceva
buzele se dezlipesc una de cealaltă
zâmbetul se lărgește ca o peșteră
dinții strălucesc orbitor
anibal lector învață
alfabetul nou al semnelor apocalipsei
pancake crepes adio aujourdhui pizza
ochii te trădează
ești omul cu zâmbetul cel mai frumos
să te văd zâmbind e un scop în sine.
Anunț liric
printre nori
speranța sapă caverne
plămânii se umplu cu iubire
la meteo se anunță o abundență
de geruri lapoviță ninsori
de sentimente futile
și căderi de îngeri
poezia e calea de a vedea albastrul.
