Activitatea didactică:
La Școala normală Spiru C Haret, Buzău.
Activitatea literară:
Cenaclul „Al. Sahia” Buzău din 1979, cenaclul reluat la C.CSB sub coordonarea doamnei Ecaterina Nedriță în 1975 (vezi ziarul „Viata Buzăului”
Nr. 2001 din 30 septembrie 1975)
La cenaclul „Al. Sahia” a publicat în perioada 1980-1985 „Foaie literară” în 8 numere, membrii acestuia: Marin Ifrim, Girel Barbu, Ion P. Iacob, Sorin Lalu, Sorin Masievici, Mihai M. Macovei, Constantin Bucur, Grigore Buga, Doina Benescu Tărchilă.
Mentor al cenaclului „V. Cârlova” al Școlii normale „Spiru Haret”, a publicat „Pagini literare”, 1991, „Acs”, 1995, „Agora” 1995.
Volume publicate:
În așteptare - Editura Litera 1987;
Luciri de curcubeu - Editura litera 1988;
Adieri de piatră- editat de Fundația Amprenta 1998;
Pământul va fi carnea mea - 1998 Fundația „Amprenta”;
A plecat dintre noi la Cluj în noaptea de șase spre șapte noiembrie 1998.
Postum apare antologia Anotimpul plecării de Marin Ifrim, ediție îngrijită de Lucian Mănăilescu, apărută în cadrul proiectului cultural „Biblioteca scriitorilor Buzoieni”, editura Rafet, 2005.
Manuscrisul a fost păstrat 26 de ani de către poetul Mihai M. Macovei, la el acasă.
După mai multe căutări l-a găsit pe fiul poetului și i-a arătat manuscrisul, pe care a fost de acord să îl publice în memoria tatălui său.
Poezii
Din volumul în pregătire „Rugă de iubire”.
Și dacă ochii tăi
se-nchid
și nu vor mai fi
să mă privească
este
ca și cum ai fugi
din raza mea de gravitație
și te-ai pierde
- nu o rachetă, ci o planetă -
- în spațiu.
***
Orice zâmbet este o sabie.
El lovește aici
și sânge, mult sânge
va curge.
Orice zâmbet
este amintirea ta
Iar sângele meu
ești tot tu.
***
Nu te voi regăsi niciodată
în poem
Acesta te primește
ca pe o lovitură sub centură
ca o casă de oaspeți
căreia i-ai dat foc
sau
ca o stație interplanetară
care apoi/ fără soare
o să piară.
Și chiar mă rogi
să nu mă întorc.
Cred că ți-e teamă
că prezența mea
te-ar arde. Și ești arsă.
Tu încerci să găsești
o altă lumină.
Atunci/ eu
ce poem
ți-aș mai putea scrie
Ruga lui Manole pentru Ana
Eu numai ți-am trimis-o înainte
eu nu am jertfit-o
pe ea nu a durut-o decât/ ființa de pământ
știu că pleacă/ să te vestească așa:
că eu am împlinit porunca ta
eu am încheiat rostul meu pământesc
(între oameni de lut)
și îmi pregătesc ființa cea de lumină
să se înalțe la Tine.
Nu puteam să vin eu primul.
Trebuia/ să deschizi porțile de soare
și ți-am trimis-o.
Găsește-i Doamne locul de pace de gând
voi veni îndată și eu.
Ți-am ridicat mănăstirea
coloană de raze/ spre inima ta
cea nesfârșită de bine și lumină.
Ți-am ridicat-o/ sunt gata
să părăsesc lumea de cârpă
să vin la picioarele tale din cer
să te rog:
iart-o că m-a iubit atât
că aproape uitase de Tine.
Ia-mi sufletul de raze/ ce mi l-ai dăruit
dă-i-l ei/ și primește-o lângă tine
iar pe acesta/ pe mine
aruncă-mă/după ce îmi vei asculta
rugămintea
aruncă-mă din nou pe pământ
să mai înalț
o altă mănăstire
și pentru Ea.
Plecare IV
nici tu nici nimeni nu poate identifica
starea aceasta
pe care ți-o injectează/ o melodie
amintire melancolie nostalgie durere
nu știi dacă e sensibilitate
că îți amintești/ așteptările drumurile
prăfuite și trecute/ nimeni nu sosea
seara/ ra
sau este pur și simplu o rememorare
secolul acesta este răspunzător
că nu mai descoperi cuvintele
pentru a-ți (de)numi stările
secolul timpul care se așterne pe sufletul tău
ca o ștampilă ca...
vei știi numai că îi aparții/ sfârșitului/ lui
vitralii incolore
dincolo de care te vezi
flacără înghețată
ce-și caută forma și-o caută încă
Casa sufletului
există/ spun bătrânii țărani
o casă a sufletului
un punct nu un centru iradiant
și nimeni nu știe unde/ în tine
acolo unde bucuria poate fi supremă
pe stradă ies acum/ aceasta
poate fi oricând interioară
numai să caut/ un alt unghi/ pur și simplu
să îmi privesc fericirea
poate aceasta este/ dincolo de gard
în stradă vasăzică/ sau pe acel câmp
acel vârf de munte/ oricum într-o casă
cel mai probabil/ unde există un loc gol
acum acela pe care l-am părăsit
pentru a sălășlui în alt loc mai departe
unde/ nu mă va găsi săgeata otrăvită
a concretului
acelor patru pereți închiși
spre casa sufletului de
dinainte.
Plecare VII
niciodată în niciun fel
nu îți poți retrage cuvintele
gloanțe de lumină de întuneric
nici acestea scrise nici acelea zise
sunt valurile mării mari
dintre casele de pe țărmuri
și marea atunci rămâne rănită
de propria furie
o rană deci niciodată cicatrizată
așa cum luna s-a rupt de pământ
în urmă o vină
dar dacă tu / ești astrul
cel ce provoacă ruptura prin atracție
chiar dacă eu nu am nicio vină
chiar dacă vreodată le voi opri
ele nu mă vor ucide pe dinăuntru
așa cum cele din afară
se vor întoarce/ cu pedeapsa lor
