marți, 8 octombrie 2024

Corina Dragomir debutează cu poezie sub pseudonimul Maria Tisa


Cămaşa


Într-o zi oarecare, purtam o cămaşă anume,

O ştii foarte bine... cea cu fluturi şi zâne…

Într-o zi oarecare, şezând pe fotoliu cu pixul în mână

Inima-n piept al tău nume-l îngână…

Şi bate şi bate şi pixul din mână începe a scrie

Amintiri şi poveşti, dorinţe şi rugi, pe hârtie…

Şi mă rog şi strig în tăcerea din mine

Să-mi scrii, să-mi fii soare în zile senine.


Şi scriu un vers, două sau câte mai simt

Şi-ţi trimit telepatic un gând de alint…

Şi-mi rog telefonul şi-i spun: haide, sună!

Empatizează şi cântă-mi în strună!


Uneori mă ascultă, alteori mă ignoră.

Oricum îi sunt prizonieră din oră în oră…

Da’ ce? Crezi că-ndrăznesc să mă supăr?

În el ţin comori, vocea ta, amintiri, ca-ntr-un cufăr…


Şi totuşi, de tehnologie să nu-ţi mai vorbesc,

Nu-i pentru mine punctul meu forte şi chiar obosesc.

Deja am păţit-o, clipesc aşa… des

Nici ochelarii nu ştiu unde sunt, nu-i găsesc

Dar nici nu-i mai caut, nici nu-i doresc.

Pe bune! Nu-mi trebuie ochii să-ţi spun „Te iubesc!”

Constantin Petcu - selecție din volumul în pregătire, in memoriam, „Rugă de iubire”

 



















Profesor, poet, Constantin Petcu s-a născut la 16 mai 1949 în orașul Pogoanele.
Activitatea didactică:
La Școala normală Spiru C Haret, Buzău.
Activitatea literară:
Cenaclul „Al. Sahia” Buzău din 1979, cenaclul reluat la C.CSB sub coordonarea doamnei Ecaterina Nedriță în 1975 (vezi ziarul „Viata Buzăului”
Nr. 2001 din 30 septembrie 1975)
La cenaclul „Al. Sahia” a publicat în perioada 1980-1985 „Foaie literară” în 8 numere, membrii acestuia: Marin Ifrim, Girel Barbu, Ion P. Iacob, Sorin Lalu, Sorin Masievici, Mihai M. Macovei, Constantin Bucur, Grigore Buga, Doina Benescu Tărchilă.
Mentor al cenaclului „V. Cârlova” al Școlii normale „Spiru Haret”, a publicat „Pagini literare”, 1991, „Acs”, 1995, „Agora” 1995.
Volume publicate:
În așteptare - Editura Litera 1987;
Luciri de curcubeu - Editura litera 1988;
Adieri de piatră- editat de Fundația Amprenta 1998;
Pământul va fi carnea mea - 1998 Fundația „Amprenta”;
A plecat dintre noi la Cluj în noaptea de șase spre șapte noiembrie 1998.
Postum apare antologia Anotimpul plecării de Marin Ifrim, ediție îngrijită de Lucian Mănăilescu, apărută în cadrul proiectului cultural „Biblioteca scriitorilor Buzoieni”, editura Rafet, 2005.
Manuscrisul a fost păstrat 26 de ani de către poetul Mihai M. Macovei, la el acasă.
După mai multe căutări l-a găsit pe fiul poetului și i-a arătat manuscrisul, pe care a fost de acord să îl publice în memoria tatălui său.

Poezii
Din volumul în pregătire „Rugă de iubire”.

Și dacă ochii tăi
se-nchid
și nu vor mai fi
să mă privească
este
ca și cum ai fugi
din raza mea de gravitație
și te-ai pierde
- nu o rachetă, ci o planetă -
- în spațiu.
***
Orice zâmbet este o sabie.
El lovește aici
și sânge, mult sânge
va curge.
Orice zâmbet
este amintirea ta
Iar sângele meu
ești tot tu.

***
Nu te voi regăsi niciodată
în poem
Acesta te primește
ca pe o lovitură sub centură
ca o casă de oaspeți
căreia i-ai dat foc
sau
ca o stație interplanetară
care apoi/ fără soare
o să piară.
Și chiar mă rogi
să nu mă întorc.
Cred că ți-e teamă
că prezența mea
te-ar arde. Și ești arsă.
Tu încerci să găsești
o altă lumină.
Atunci/ eu
ce poem
ți-aș mai putea scrie

Ruga lui Manole pentru Ana
Eu numai ți-am trimis-o înainte
eu nu am jertfit-o
pe ea nu a durut-o decât/ ființa de pământ
știu că pleacă/ să te vestească așa:
că eu am împlinit porunca ta
eu am încheiat rostul meu pământesc
(între oameni de lut)
și îmi pregătesc ființa cea de lumină
să se înalțe la Tine.
Nu puteam să vin eu primul.
Trebuia/ să deschizi porțile de soare
și ți-am trimis-o.
Găsește-i Doamne locul de pace de gând
voi veni îndată și eu.
Ți-am ridicat mănăstirea
coloană de raze/ spre inima ta
cea nesfârșită de bine și lumină.
Ți-am ridicat-o/ sunt gata
să părăsesc lumea de cârpă
să vin la picioarele tale din cer
să te rog:
iart-o că m-a iubit atât
că aproape uitase de Tine.
Ia-mi sufletul de raze/ ce mi l-ai dăruit
dă-i-l ei/ și primește-o lângă tine
iar pe acesta/ pe mine
aruncă-mă/după ce îmi vei asculta
rugămintea
aruncă-mă din nou pe pământ
să mai înalț
o altă mănăstire
și pentru Ea.

 Plecare IV
nici tu nici nimeni nu poate identifica
starea aceasta
pe care ți-o injectează/ o melodie
amintire melancolie nostalgie durere
nu știi dacă e sensibilitate
că îți amintești/ așteptările drumurile
prăfuite și trecute/ nimeni nu sosea
seara/ ra
sau este pur și simplu o rememorare
secolul acesta este răspunzător
că nu mai descoperi cuvintele
pentru a-ți (de)numi stările
secolul timpul care se așterne pe sufletul tău
ca o ștampilă ca...
vei știi numai că îi aparții/ sfârșitului/ lui
vitralii incolore
dincolo de care te vezi
flacără înghețată
ce-și caută forma și-o caută încă
Casa sufletului
există/ spun bătrânii țărani
o casă a sufletului
un punct nu un centru iradiant
și nimeni nu știe unde/ în tine
acolo unde bucuria poate fi supremă
pe stradă ies acum/ aceasta
poate fi oricând interioară
numai să caut/ un alt unghi/ pur și simplu
să îmi privesc fericirea
poate aceasta este/ dincolo de gard
în stradă vasăzică/ sau pe acel câmp
acel vârf de munte/ oricum într-o casă
cel mai probabil/ unde există un loc gol
acum acela pe care l-am părăsit
pentru a sălășlui în alt loc mai departe
unde/ nu mă va găsi săgeata otrăvită
a concretului
acelor patru pereți închiși
spre casa sufletului de
dinainte.

  Plecare VII
niciodată în niciun fel
nu îți poți retrage cuvintele
gloanțe de lumină de întuneric
nici acestea scrise nici acelea zise
sunt valurile mării mari
dintre casele de pe țărmuri
și marea atunci rămâne rănită
de propria furie
o rană deci niciodată cicatrizată
așa cum luna s-a rupt de pământ
în urmă o vină
dar dacă tu / ești astrul
cel ce provoacă ruptura prin atracție
chiar dacă eu nu am nicio vină
chiar dacă vreodată le voi opri
ele nu mă vor ucide pe dinăuntru
așa cum cele din afară
se vor întoarce/ cu pedeapsa lor






Francisco Stoica - Gânduri în 77 de cuvinte

 


A rămas singur, atât de singur...
Am în baie într-un sertar o bucată de săpun de casă. Chiar nu mai știu exact de când este acolo, cred că de peste 15 ani, probabil mi l-a dat o rudă de la țară. Pe timpul bunicilor mei nu ar fi rezistat atât de mult timp, era singurul folosit... Ce să-ți fac bătrâne, i-am spus în gând, nu vezi ce este acum în jurul tău, ce concurență serioasă, atât de diversificată? Probabil vei mai sta acolo...

Ce o fi fost?
Eram în clasa a patra, aveam o colegă de bancă pe care o țineam de mână în timpul orelor. O conduceam până acasă tot așa, ținând-o de mână, mama ei intrase la păreri, chiar a venit să vorbească cu părinții mei. Anul următor am picat în clase diferite, nu ne-am mai căutat. Am întâlnit-o după mulți ani, se muta cu familia în Spania, am uitat să o întreb dacă-și mai amintește de acele vremuri. Straniu, dar frumos...

Dorinţe care dor

Nu ştiu ce-mi veni în această dimineaţă să compar dorinţele cu ţânţarii. Vin, se învârt pentru a studia terenul, bâzâie şi atacă. Şi dacă nu reuşim să-i îndepărtăm reuşesc să ne înţepe şi suferim, nu? Cam aşa ar fi şi cu dorinţele nerealizabile. Nu le chemăm noi, vin doar ca să ne facă în necaz, ne întorc pe toate părţile, nouă ne rămâne doar să le uităm. Uneori cu tristeţe. Probabil fără ele nu ar fi bine.

Te joci...
Iubirea... Ia spune-mi tu, iubire, cine ești? Sau ce ești? Ești o enigmă... Te joci cu noi... La început ești năvalnică, în jur nu mai există nimic, doar tu. Apoi începi să te ascunzi, puțin câte puțin, te lași copleșită, nu mai ești doar tu, problemele vieții îți închid din ferestre, reușesc să te domine, dar ești acolo, nu? Îți ascunzi frumusețea, ești tristă, te întrebi cum putem trăi fără tine. Sau ești prezentă sub alte forme?

Gânduri în sens giratoriu
În urmă cu ceva ani am făcut un calcul pentru a afla cât am dat eu statului pentru a-mi asigura sănătatea. Din curiozitate. Ei bine, suma ce a rezultat m-a uimit, mi-aș fi putut cumpăra cu acei bani un apartament. M-am gândit atunci să adun și taxele, impozitele, banii dați pentru asigurarea locuinței și a automobilului. Am renunțat. Multe întrebări îmi circulă de atunci prin minte, circulă în sens giratoriu însă, nu ies din el, n-au unde...

Îmi este teamă să răspund
Tu duci o viaţă de mâna a doua, aceste cuvinte, de fapt o replică pe care am auzit-o într-un film în urmă cu multă vreme, se tot învârte în mintea mea şi nu îmi dă pace. În urma căror criterii să ajungi la o asemenea concluzie? Să fie vorba de bani, oare nu trăirile interne sunt cele mai importante? Şi dacă trăim, nu din vina noastră, o viaţă de mâna a doua? Îmi este teamă să răspund...

Nerisipirea zilei
Probabil există puțini care nu-și fac un plan în minte dimineața, măcar sumar, în care să fie ce și-au propus să facă în cursul zilei. Este posibil să vină și din urmă lucruri nefăcute, este posibil să apară unele neplanificate... Și trece ziua, înainte de a adormi facem bilanțul, toate se amestecă în mintea noastră, oare ne-am propus prea multe? M-am gândit la toate acestea când am auzit pe cineva spunând cu regret că și-a risipit ziua.

Numerele, o pedeapsă?
Ce vârstă ai? Răspunzi, să zicem, 40 de ani. Mă întreb cum ar fi fost dacă nu ar fi existat numerele. Nu ar mai fi fost nevoie nici de cuvintele an, lună, zi, oră, secundă. Am mai fi avut vârstă? La întrebarea câte stele sunt pe cer nu se poate răspunde cu un număr. Când este vorba de univers cifrele nu au niciun rost. Noi nu putem trăi fără ele. Ar fi un dezastru. Chiar ar fi?


Andreea Zaleschi-poezie

 


A absolvit Universitatea Națională de Arte „George Enescu” din Iași – grafică publicitară (licență și master), masterand, la SNSPA București – Putere executivă și administrație publică.

A debutat în 2022 cu primele poeme publicate în antologia de proză și poezie contemporană România-Australia – ”STREET MUSICIANS”, volumul 7, editori Mihaela Cristescu & Sue Crawford.

Este inclusă în antologia clubului de lectură Noise Poetry, alcătuită de Mihai Marian: „Ce-ți spui noaptea înainte de culcare”, Editura Cartex.


22.3 duhul furtunii

Furtuna este pentru calm și nostalgii.

Cu soarele ne pavăm unele căi,

chiar dacă haosul stă la masa tratativelor cu razele sale.

o pereche de idei duhul

a ieșit din lampă dorința e acolo

iureș de apă un râu năvalnic

un președinte

fugind către Casa Albă și

cerul luminându-se de ziuă.

liniștea îmi e pe partea

stângă

iar inima, o carte de joc pe margini

arsă

arlechinii dansează pe scena

teatrului de valori

iar el mă privește tăcut cu

gânduri străvechi.

întregul stă în acea tăcere

din ochii lui

infuzând Necuvintele

jumătăți de soare și

nopțile cu luna albastră sunt bagaje

de vorbe

uitate pe vioara veche

când furtuna își tună gândurile

cerul nu ne mai aparține.


21.0 prezent și Cluj

ultimele amintiri

tălăzuiesc în ape care se evaporă

nu au reprezentat

nimic. Îmi pun sufletul

pe raftul din

biblioteca veche, la locul lui,

iar cerul sub pod stă încolăcit între stele

căderi de Perseide și credințe, o speranță inutilă

și o plecare

când sosești aici

e un capăt de lume mică

dar cuprinzătoare

de ce să cauți bătăi de inimi cunoscute

pe o graniță din ape uitate?

zilele viitoare am vorbit… nu chiar, scuze.

Zilele trecute vorbim în viitor.


17.2 căsuța

lucrurile funcționează alene

în tandem

cu tăcerile cu mașinile zgomotoase iarna

cu verile călduroase sau

chiar cu paginile cărții

date una câte una

una câte una

găsești cuvinte

care construiesc

căsuțe în interiorul inimii tale tăcute

poate pereții sunt puțin strâmbi și ai aruncat

degeaba vorbe aievea în ei și stările bat

neinvitate la ușa mică din lemn

și căsuța pare neterminată.

oricum - îți zici -

e ok și așa câteodată

mai ales când îți dai seama că acea Căsuță

din interiorul tău va avea mereu

un locatar

chiar și în zilele în care lași ploaia

să te conducă pe drumuri fericite.