Cămaşa
Într-o zi oarecare, purtam o cămaşă anume,
O ştii foarte bine... cea cu fluturi şi zâne…
Într-o zi oarecare, şezând pe fotoliu cu pixul în mână
Inima-n piept al tău nume-l îngână…
Şi bate şi bate şi pixul din mână începe a scrie
Amintiri şi poveşti, dorinţe şi rugi, pe hârtie…
Şi mă rog şi strig în tăcerea din mine
Să-mi scrii, să-mi fii soare în zile senine.
Şi scriu un vers, două sau câte mai simt
Şi-ţi trimit telepatic un gând de alint…
Şi-mi rog telefonul şi-i spun: haide, sună!
Empatizează şi cântă-mi în strună!
Uneori mă ascultă, alteori mă ignoră.
Oricum îi sunt prizonieră din oră în oră…
Da’ ce? Crezi că-ndrăznesc să mă supăr?
În el ţin comori, vocea ta, amintiri, ca-ntr-un cufăr…
Şi totuşi, de tehnologie să nu-ţi mai vorbesc,
Nu-i pentru mine punctul meu forte şi chiar obosesc.
Deja am păţit-o, clipesc aşa… des
Nici ochelarii nu ştiu unde sunt, nu-i găsesc
Dar nici nu-i mai caut, nici nu-i doresc.
Pe bune! Nu-mi trebuie ochii să-ţi spun „Te iubesc!”
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu