Camelia Iuliana Radu - grupaj dedicat lui Mihai Eminescu

După Eminescu

Mă privesc pe hârtie

nu ești născută din soarele și umbra mea

dintr-o inimă creată azi, îi spun arătării

în schimb

o oglindă lustruită și netedă

a prins o imagine împrumutată din cărți

dublând-o. Sub pielea de grafit zăresc

un bărbat romantic de care sunt îndrăgostită.

Îi port umbrele reflectate, râsul, fruntea uriașă

îngrijorarea din privire, patima

unele absențe gravate pe față. Răbdarea.

Marginile mele se estompează

forma mea începe să se estompeze și ea

pierdută în portretul pe care l-a afișat

negru pe alb, scrisul meu lăbărțat.

O artă imitativă a naturii

o pânză pictată mă schimbă

cu fiecare culoare împrumutată

direct de la tine.

Tânjesc să sparg suprafața rece și limpede

să găsesc eliberarea.

Tu

un martor tăcut captiv harului tău

ești vocea care mă ridică din ce în ce mai sus

și mă întreb dacă

dincolo de strălucirea sticloasă

am văzut măcar o sclipire a propriei mele reflexii.

O ghicitoare pe care trebuie să o rezolv

Caut indicii în pauze, în ton,

vreau adevărul să îl trăiesc.

Degete timide ating paginile spre tine

timpul nu trece. Se fofilează.

Mă scufund în detalii, în nuanțe, în umbre gânditoare

plecate din biografia ta cu pași de pisică

pe străzi nevăzute, prin timpurile de azi.

Nesocotită

urmez urmele tale

nu-mi pasă de limite sau de teamă

doar de parfumul tău pe care îl caut de ani și ani.

Am o impresie vagă de fragment arheologic

al unei lumi de argint neatinsă vreodată.

De ar fi să rămân captivă în galeria istoriei

aș alege să trăiesc doar în prezentul tău.

În fiecare fotografie te găsesc

tot mai mult

în biografiile scrise de alții ești necunoscut.

Când te citesc

Locuiesc pe coloana vertebrală a unei balene

o creastă gri pe imensitatea oceanului respiră

într-un balet singuratic. Niciun pământ la vedere

sunt pe o insulă care respiră

exist

pe o mască de argint.

Sub soarele coborât într-o pată de foc

suntem două singurătăți departe de casă

într-un leagăn adânc și larg de ape

în care dorm secrete și se ascund povești.

Sunt nesemnificativă pe carapacea vie

o pasageră ferecată în vraja oceanului

și

în timp ce bătrânul cetaceu

se scufundă în negrul de cerneală

tot mai adânc

eu mă agăț strâns fără să mă întorc

adâncurile și murmurul se joacă în urechea mea.