Fundaţia Academica „V. Voiculescu”, în colaborare cu Casa
de Cultură a Sindicatelor Buzău și Asociaţia Culturală „Renaşterea Buzoiană”
organizează, în ziua de 22 noiembrie 2017, cea de-a XVIII-a ediţie a
Concursului Naţional de Creaţie Literară pentru Elevi şi Studenţi „V. Voiculescu
– Arc de suflet peste timp”. Concursul este organizat în memoria fondatorului
acestuia, prof. dr. Valeriu Bistriceanu. Se va acorda un singur premiu în bani,
în valoare de 500 de lei. Celelalte
premii, constând în diplome cărți și publicarea creațiilor, vor fi oferite de
revistele ”Cartelul metaforelor”, ”Caietele de la Țintești”, ”Uscând o lacrimă”
și ”Literadura”. Un premiu special, va fi acordat de scriitorul și regizorul de
origine buzoiană Nicolae Cabel.
Lucrările
pentru concurs, constând în poezie, proză, eseu, maximum 3 pagini, vor fi trimise în formă exclusiv electronică,
până la data de 20 octombrie 2017, pe adresa: marinifrim@gmail.com
cu menţiunea „Pentru Concursul <V. Voiculescu>”. Textele vor fi însoțite
de un scurt CV. și datele de identificare ale concurentului. Participă numai
elevi şi studenţi care nu au debutat în volum individual. Juriul va fi alcătuit
din membri ai Uniunii Scriitorilor din România, numele acestora fiind
prezentate după deliberare. Festivitatea de premiere va avea loc sâmbătă, 22
noiembrie 2017, ora 10.00 la Sala cenaclurilor a Casei de Cultură a
Sindicatelor Buzău. Câștigătorii vor fi
anunțați în timp util.
Preşedinte, Secretar,
Roxelana Radu Marin Ifrim
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu