cutia-de-chibrituri
mai
cumpăr cutii-de-chibrituri.
am în
vitrina cu obiecte primite cadou
o
pipă din lemn de trandafir.
mă-ntorc
în timp la intervale bine alese,
îndeosebi
când mă satur de omul recent.
va
veni o vreme foarte ciudată, îmi zic,
îți
vei aminti doar momente nostalgice,
anume
de clipele-n care-ți aminteai ceva.
iar
a-ți aminti că odată ți-aminteai o amintire
e un
grăunte de eternitate, puțin, e-adevărat,
însă
gândește-te numai ce ar însemna să nu mori.
deschid
cutia și scot un băț.
nu mă
grăbesc să-l aprind, îl învârt de parcă-i un șurub,
treaba
asta durează câteva secunde bune,
cam
cât scoate usain bolt pe suta de metri.
nu mă
grăbesc să-l aprind,
mereu
mi-a plăcut să studiez instrucțiunile,
doar
să le cunosc și nu să le dau curs.
țin
cutia între degetele mâinii stângi
și
pregătesc chibritul între degetele mâinii drepte.
îmi
imaginez cum voi produce mișcarea:
gămălia
de fosfor trebuie să șteargă marginea cutiei,
să
zgârie negrul ei aspru ca o palmă tăbăcită de sapă.
e
nevoie de precizia unui chirurg pentru a nu rata,
pentru
a scăpăra luminița între degete.
nu mă
grăbesc – fixez bine cu ochii bățul de chibrit.
țin
mâinile căuș ca să apăr flăcăruia de propria-mi răsuflare
și
rămân așa, nemișcat, uitând de mine.
țin
cu grijă pipa de parcă am furat focul.
Liviu Ofileanu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu