Arlechinii lui Picasso sunt în cartier
colorați
cu chipuri trăsnite
și gesturi țâșnite din sevă medievală
arlechinii zburau dintre pânze uitate
direct pe străzi
în cartierul rău famat
un clovn gras în pantalonași scurți
sărea prin bălți în vreme ce un altul
lung și flămând sorbea în tihnă
o bere
un boschetar cu pălăriuță îi făcea cu ochiul
unei curve păroase
iar trei adolescenți slăbuți stăteau în rând
la o tarabă
dintr-un gang îngust
țâșni un arlechin trist
costumat în nuanțe de albastru și maroniu
frisonul tragediei înteți cheful de circ
într-o clipă se făcu horă în mijlocul drumului
răsunau chiote și glasuri
care nu mai știau cum să cânte
dar cântau totuși
- a venit Țăndărică în vesta lui roșie
șomoiogită! Hai, Picasso, vino
să ne închiriezi pe toți pentru o friptură!
însă nenea Pablo rămase singur
în cercul lor dănțuitor
oftând prefăcut
printre umbrele lor înmulțite
- de ce vă mai frământați?
vecina va veni azi în atelierul meu
și nu va mai pleca așa curând
până nu o voi stoarce
ca pe o lămâie
în paharul poftelor mele
din depărtare
pândea ochiul unei femei colțuroase
cu lacrimi istorice pe obrazul pomădat
Picasso contură cu negru trupul ei spart
în bucăți și o expuse
arlechinii tăcură
otrăviți cu gheață de Alaska
adusă special pentru Pablo
și ginul lui sec
Redon visează în visele altor visători
un bărbat subțire și palid
cu fruntea aplecată
strecura sub cerul dimineții înfrigurate
fantasme și umbre
din somnul lui nedormit
molipsind realitatea încremenită
cu vise și ecouri negre
pribeagul își făcea apariția prin cotloane uitate
pe șantiere părăsite
prin subsoluri sau șoproane
oriunde întâlnea vreun loc de dormit
căzut în uitare
așezându-se cuminte într-un ungher
și privind
își apleca fruntea de ceară
deasupra lumilor onirice
în ochii adânciți în orbite se nășteau
viziuni îngălbenite
monștri
himere
creaturi stranii
ființe fabuloase
ciudate
foșnind în surdină
prin somn
năluci vanitoase sau umile
străjeri de umbre groase
și remușcări
vinovății neștiute
priviri adânci petroliere
șopteau încet
Odilon Odilon
toate inexistențele
se năpusteau asupra visătorului
invadându-i odihna precară
duhuri felinare
măști și ochi înspăimântători
zgâriați de neliniște
ca de o așchie încinsă
cei adormiți se trezeau în miez de noapte
cuprinși de un fior
nedumeriți priveau în jur
- ce se întâmplă?
A fost cineva aici? A fost cineva?
praful zăcea nemișcat
neputincios
Kandinsky părăsește Moscova și îl întâlnește
pe Cioran în tren
- și tu ai plecat bătrâne? Știu motivul
criza tiranului la bătrânețe
nu mai vrea să convingă a uitat de seducție
ca o buturugă veche uscată rigidizată de putere
pietrificată în obsesie
pe unde trece însângerează
toți fug toți se depărtează
dezvăluirea dinților i se pare firească
rictus
așa începe sfârșitul
doar îl știm pe Ceaușescu înnegrit de ură
serios ca un buștean părăsit
a sfârșit printre rechinii pe care i-a crescut
a fost suficient ca unul să muște
și mirosul de sânge i-a incitat pe toți
e o boală
unii nu vor să o recunoască ca boală
încă mai cred că e strategie
este obsesia oarbă
cu direcție de vector rigid
una singură
ca un țipăt uscat
fără sevă
zilele tiranului la bătrânețe sunt numărate
oricât de sănătos ar părea
steaua lui neagră îl aruncă în pași galopanți
foamea l-a înghițit demult
cu cât are mai multă putere
cu atât îi este mai foame de putere
și cu cât obține mai multă
tot mai rece, mecanic
uimire perplexitate blocaj
ochii privesc și parcă abia acum văd
om să fie? ce să fie?
- realismul socialist voia mușchi
detaliile veseliei deșucheate
la voi a ajuns bancul ăla?
- care? că au ajuns multe
- un câine din SUA spune: în ţara mea dacă latri
şi tot latri
până la urmă vine cineva şi îți dă carne
câinele din Polonia întreabă ce-i aia carne?
și câinele din Uniunea Sovietică întreabă
ce-i aia lătrat?
- ha-ha bancul lui Ronald Reagan
dar știi că după Maslow
până la urmă tot singur vei fi
bătrâne
Van Gogh întâlnește benzile desenate
cu pălăria lui neagră mototolită
de vânt
desculț și cu părul vâlvoi
Vincent strângea în mână
un sul de hârtii care se desfăcuse
bărbatul masiv cu barbă stufoasă
pășea cu greu pe acostament
agitat ca un câmp de grâu în furtună
din stânga țâșni
un râu de benzi desenate
gălăgioase
toate culorile deveniseră șiruri
bezmetice
în purgatoriul de luciri frenetice
Vincent își zise
- o lume asurzitoare îmi tăia calea
credeam că
doar eu sunt într-o ureche
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu