Albastru senin de Buzău - Mircea TĂNASE

 

 

 Visul frumos al paraşutiştilor militari români a ajuns la opt decenii de istorie şi  poveste scrise cu speranţă, cu dorinţă de zbor şi libertate, de desprindere din chingile gravitaţiei, de purificare în purgatoriul uşii sau trapei avionului – pasărea de metal care îi ridică în infinitul albastru şi îi agaţă de pânza cerului – de eliberare de realul punct de sprijin al păsării de metal şi trecerea prin cele câteva sau mai multe zeci de secunde spre o nouă viaţă, câştigată cu fiecare explozie a voalurii pe cer.

Optzeci de ani de paraşutism militar românesc – cam tot cât au şi ceilalţi camarazi din trupele aeropurate ale lumii – nu înseamnă o cifră colosală, dar, cu siguranţă, au o încărcătură uriaşă în fapte şi împliniri pentru o armă născută firav la începutul celui de-al Doilea Război Mondial, când toate armatele moderne îşi căutau noi definiţii în cele trei dimensiuni acţionale – pământ, apă şi aer – şi impusă repede ca una dintre cele mai noi şi mai grozave arme, cum o definea pe atunci un inspirat și priceput condeier militar.

Prinsă în panoplia armatei române la 10 iunie 1941, din ordin al unui general vizionar şi pragmatic, ulterior condamnat și executat pentru încercarea de a salva şi reîntregi trupul ciuntit al țării, Compania-şcoală de Paraşutişti de lângă Bucureşti avea să devină batalion în anul următor şi  i se întrezărea o creştere pe măsura încrederii în potenţialul său. Ruleta istoriei însă a vrut să fie altfel şi după ce paraşutiştii români au salvat Bucureştiul ameninţat de o mare represiune în urma schimbării de macaz de la 23 august 1944, s-au văzut răsplătiţi cu o binemeritată ...desfiinţare în 1945. La vremuri noi..

Reînfiinţat în 1950, din considerente dictate de o nouă aşezare a forţelor militare pe plan mondial şi de începutul unui încrâncenat zăngănit de baionete şi cartușe şi, nu de puţine ori, de somaţii şi salve trase ameninţător în aer de către foştii aliaţi din timpul ultimului război, Batalionul român de paraşutişti şi-a găsit garnizoană la Buzău şi vreme de peste 70 de ani a dat o nouă dimensiune şi identitate acestui  oraş-târg de la Curbura Carpaţilor, unic prin însăşi devenirea sa istorică, dar capabil să-şi asume și această nouă povară, de oraş al zburătorilor români. Şi dacă deja acceptase să găzduiască, după Primul Război Mondial, mai multe şcoli ale aviaţiei militare române, iată că în 1951 şi-a adăugat coroanei încă un diamant, acela al paraşutiştilor militari. Care s-a şlefuit şi a strălucit aici şi continuă să sclipească încă, deşi nu de puţine ori, în ultima vreme, se încearcă a fi estompat, din raţiuni pe care nu le putem deocamdată pătrunde. Dar asta-i o altă poveste, şi vrem să credem că nu poate avea vreodată un final trist, pentru că istoria ne obligă și nu trebuie să-i dăm pricină să ne condamne.

Şcoala paraşutiştilor din Crângul Buzăului este o realitate, o certitudine, este o filă din paşaportul cu care acest oraş a ieşit în lume şi merge mai departe mândru spre viitor. Împlinirile, isprăvile şi poveştile paraşutiştilor de la Buzău au intrat de mult în tezaurul armatei române, dar şi în cotidianul colectiv al unei urbe care s-a făcut cunoscută în ţară şi în lume cu etichete nefalsificate, printre care Albastrul de Buzău al aviatorilor şi paraşutiştilor este strict autentic și de necontestat.

Actualmente, Buzăul este a doua mare garnizoană a ţării şi uniforma militară, deşi mai puţin vizibilă în spaţiul public în ultima vreme – şi nu ştim dacă aşa este bine – este o prezenţă de netăgăduit pe blazonul  urbei, iar cea  paraşutiştilor – bereta albastră sau bordo şi cizmele de iuft – este purtată cu mândrie în suflet de către cei care au îndrăznit să guste din sublimul saltului cu paraşuta – pe aerodromul de lângă Drăgaica Buzăului, la Bobocu, la Măteşti, la Smeeni şi nu numai – şi au servit ţara sub drapelul de luptă al paraşutiştilor şi cercetaşilor militari.

La ceas de mare sărbătoare, să le dorim tuturor acestor frumoşi nebuni ai cerului albastru, care şi-au împletit viaţa cu suspantele puternice ale paraşutei și au visat sub voalura sa de mătase, un călduros

                            La mulţi ani şi Cer senin spre viitor!