Să nu
uităm saxofonuꞌ...
La un an de la moartea stăpânului său,
iscusit, Garbis Dedeian. Cunoscut, consacrat, respectat și-n țară, și afară pentru
știința interpretativă, virtuozitatea și pasiunea cu care cânta. Socotit un
Coltrane autohton, excela indiscutabil în arealul experimental al genului, mai
ales. Improviza bogat și fără greș, nuanța subtil, fiind realmente o plăcere
să-l ascuți și să te lași învăluit de universul sonor astfel creat...
Am avut ocazia să-l aud pe viu de câteva ori,
încă din tinerețe. Suflând în saxofon cu tărie, finețe, pricepere și originalitate
de netăgăduit. Deloc la voia-ntâmplării. C-un simț ritmic vădit, variat
concretizat. I-a format pe mulți în domeniu și i-a întovărășit pe scene
benefic. A fost un slujitor neclintit al astei muzici nemuritoare, de rang
planetar. Păcat că boala l-a răpit devreme, ar fi mai avut de rostit atractiv
în graiuꞌ notelor cel minunat. Rămân înregistrările și
amintirile celor prezenți în sală la cântările sale. Ca oricare om, s-a dus pe
ultimuꞌ drum, dar va rămâne cu noi neîndoios. Vorba cuiva
inspirat, Florian Lungu faimos: viața-i scurtă, jazzuꞌ, lung. Nici că se
poate mai potrivită apreciere în cazul de față...
Adrian SIMEANU
sursa foto: internet
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu