pe jumătate înșurubat
numai habarul crește să facă ordine între apele rupte
mâinile ei nu mai țipă înăuntrul mănușilor
doar seduc
pe jumătate înșurubat în piele îi țin isonul
de a avea
ea se dezbrăcă cu mâine și cu mâini
aș vrea să îmi crească mai multul ăla care nu se aude
să-mi treacă săpăturile dinăuntru
să se vindece și ele
la fel cum se vindecă toate
dar liniștea adevărată este o vijelie care
știe cum să te înghită
de viu
o privire ruptă în bucăți și dăruită celor ce recapitulează nimicul
din felul meu de a fi
care s-a înălțat
de fapt nici nu știu cine din cine ar putea să crească
fără să se întunece!?
mai afectuoasă ca oricând
avem gările noastre unde ne adunăm socotelile
unde împărțim priviri și biletele lungi cu ciori răsucite în tulpini
mereu gata să pară
nu să acopere
avem luciditatea stropind cu gerunziu pielea damelor
care adună și împart un 69 de zeci de mii de ori
avem panica mai afectuoasă ca oricând
feliile sfârșitului pline de lumânări suflate
de anul trecut peste care au asfaltat porcii
să nu se mai vadă nimic
avem moartea cu întrerupător
canalizări peste zile și urmele de pași
operate și așezate pe un șervețel curat
după ce au rătăcit ani la rând prin creier
și curajul de a semna cu autor necunoscut
în locul cioburilor
sau în locul locului
cu locuri libere
spre lumea mai bună
leucocitele au început să alunece
spre lumea mai bună a linoleumului
ea
aduna cu mopul
toată această cădere
doar recele
doar uneori
sunt ceva care aplaudă și curge
ceva ascuțit în plin care încearcă
să încapă în calota craniană
a unui pește congelat
așa că oricât ai mușca din el
simți doar recele
nici el
nici eu
nu mai simțim nimic
cea care trece
te-aș decoji până aș putea să îți văd somnul
închis în animalul de companie
dintre coapse
dar mie nu îmi place vinul
pentru că are nervul format în grade
închisul la culoare este de fapt un greu
care urcă prin mine
dinții frumoși
ai unui mort
și cu toate astea nici nu mă numesc
nici nu îmi este frică
cercul mov
inima ta
sunt eu visând din subteran
o întindere care sugrumă
cercul
uneori
o frunză merge cu spatele și strigă
Înainte!
după înăuntru
nu mă numesc și nici nu mă consider
am venit aici pentru vindecare
pentru a greși din lumea asta
în cealaltă
degetele mele sunt pline de lacrimi
și găuri apropiate
pe unde picură
ecoul rămas în spatele unui lichid
care a curs deja în eprubete
privesc și aud cum bătăile inimii mele
s-au cerut în hibernare
știu ce înseamnă asta
ochiul meu o să se întindă tot mai mult
tot mai negru
tot mai fix
înăuntru
un fel de aripă
în trupul obișnuitului nu ai chip
doar un fel de aripă
căreia i se face
milă
de asta nu mă satur de cuiburi și de îndoiri
un precis vertical
care miroase
a ars
o jumătate
undeva în lacrima care își strigă lacrimile
o jumătate de tu
cu o gură acceptabilă
în afară
singura cheie
toate propozițiile care duc până la tine
care îți alcătuiesc vorbitul
cerul gurii și al înăuntrului
sunt luate în serios de hingheri
în rest
ceilalți îngenunchează peste jartiere
și încearcă să pornească orașul
cu o singură cheie
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu