Are și
jazzu` ziua lui...
Zici jazz, zici ritm. Zici ritm, zici vibrații. Zici vibrații, zici vioiciune. Și oamenii au nevoie de vioiciune dintotdeauna, oricând. Așa apărând muzica asta spontană, molipsitoare, dansantă, nemuritoare. Acum un veac și ceva, undeva-n America. Azi, răsplătită cu o zi a ei, întemeiat, meritat. Că ritmurile-i varii și stilurile idem cuceres planeta. Unind omenirea, etnii și culturi, fructuos. Ea răsunând pretutindeni, incandescent. Cântată, fredonată, aplaudată de la o oră la alta și mai apăsat. Pe glob, de-a lung și de-a lat...
De-aceea, UNESCO socoate jazzul ambasador al
umanității. Aniversându-l oficial, universal, anual, la 30 aprilie. Armstrong,
Ellington, Franklin, Gershwin și Goodman, Grappelli, Reinhardt, Davis,
McLaughlin și Hancock, Galliano, Garcia-Fons, Petrucciani și Botti, Răducanu,
Parghel și Popp meritând acest lucru cu vârf și-ndesat. Atâția alții, la fel.
Deoarece l-au slujit sau îl slujesc neabătut. Nimerit, benefic, vădit iscusit.
Dându-i grandoare, culoare, savoare peren...
Firesc, și eu iubesc genu`, grozav. Ascult
permanent, pledând pentru el insistent. Că nu-i cu nimic mai prejos de
simfonicul antecesor. Pe care-l preia ades excelent, împrospătându-l binevenit și
select. Regret că-n aste vremi, de pandemie pline, este constrâns oarecum la
tăcere. Și-o sărbătoare ca asta nu iese, practic, în evidență pe cât s-ar
cuveni. Dar, vorba cuiva știutor în domeniu (Florian Lungu, desigur), viața-i
scurtă, jazzu`, lung. Nu mă îndoiesc...
Adrian SIMEANU
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu