Octombrie roz
Atât de departe
mireasma acelui octombrie
înveșmântat în
culoarea iubirii...
în timpane, lovesc
sonorități
aducând cu
tropăitul cailor de stepă,
tu - pari că te-ai
sublimat,
știi, e atunci
când solidul se transformă în gaz
și acesta se duce
departe, tot mai departe,
peste mări și
țări,
peste răni care nu
se văd,
peste cuvinte care
nu se spun,
peste câmpii și
munți,
nemaigăsind drumul
înapoi.
Uneori, mai
răzbește o șoaptă,
dar e atât de
încet și-i atât de târziu,
vine numai pe
șest, ori în somn,
atentă să nu mă
trezească.
Apoi, în zori,
vraja se risipește
ca fumul acelui
foc mocnit peste sat,
în care sunt arse
frunzele, toamna.
Întors în tine,
găsești pe retină, atâta doar,
ca un ultim semn
al unei realități de cândva,
imaginea unui
octombrie roz...
prea târziu,
prea devreme,
sau prea de tot!
Aprilie
Mă afund în vise la orele două noaptea,
când podurile de peste Neva se deschid
într-un spectacol ce asaltează inimile îndrăgostiților.
De-aș fi printre ei, aș cânta la chitară,
chiar dacă notele îmi sunt străine;
cântecele îndrăgostiților n-au nevoie de note,
nici de cheia sol,
doar cheia inimii deschide iubirea
lăsând-o liberă peste ape,
deasupra fabulosului oraș în care n-am fost niciodată
dar l-am visat de atâtea ori
când mă risipesc între vise,
la orele două noaptea,
ora la care se deschid podurile de peste Neva
și inimile celor care împărtășesc aceleași iubiri
neîmpărtășite.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu