Teo Cabel-Poezii publicate în New York Magazin

Desculț

Cu picioarele goale prin ciorchinii de rouă

Am tescuit dimineața din curte

Călcâiul înfrigurat

S-a topit în aburul ceștii

Strepezite la gură de felia de lămâie

Încă nu am învățat nici la kilometrul 50

Ce-mi spune pasărea de pe ram

Dar sunetul pică undeva ca într-o pușculiță

Mă îmbrac și ies cu dimineața mea în stradă

Fiecare cu petecul lui de dimineață

Într-o lume pestriță.

Drăgaica I

Toată lumea aștepta Drăgaica

Un punct cardinal

Alaturi de Paște Crăciun și Sfântă Marie

Dacă nu îți luai teniși chinezești, tricouri, blugi

Degeaba căscai gura la femeile care defilau zâmbind pe scena circului

În chiloți și sutien cu sclipici

Nu aveai nici o valoare

Mustăcioșii bruneți

Purtând pălării cu boruri  mari

În cămăși  vișinii

Și pantofi cu cioc

Se holbau în transă

Pupilele se învârteau ca zarurile

La microfon  un pitic făcea invitații speciale

Doar pentru anumite persoane: Doamnelooor și domniiilor

Dar intra oricine plătea

Dacă îți luai teniși chinezești și blugi

Se uitau fetele altfel

Drăgaica II

Zilele acelea flutură

În bătaia timpului perdea 

Ieșită  pe fereastra prezentului

Pașii care  mă duc de fapt se întorc

Pe podul Drăgăicii

De unde se vedeau lanțurile mari

Podul pe care venea mulțime  de oameni

Vorbind tare în veritasul bucuriei

Ținând de mâna copii ce sunau în trompetele mici

Roșii, albastre,

Bătând  de podul palmei mingi învelite

În hârtie creponată  umplute cu rumeguș

Atârnate de un elastic

Venea așa din senin un nor

Descărca cisterne de apă

Curcubeul curgea  mereu ultimul

Și oamenii râdeau uzi leoarcă

Se uscau hainele pe ei

De bucurie, de tinerețe,  de bătrânețe.

Fumul de atunci era înecăcios

Fumul de  azi amar

Maturitatea  apăsătoare  zgomot de sticle sparte 

Și mingea plină de rumeguș se spărgea cand se tocea hârtia

Bunica le mătura de prin casă și din curte.

Pașii mei de atunci 

Hotar al nerătăcirii

Când te duci la Drăgaică neapărat

Să mănânci o gogoașă.

În fața ecranului

scaperi chibritul pe tâmpla tăcerii,

orașul îngheață  stâncă în noapte

noaptea băltește de haos de teamă

buzele vinete, de cuvinte sfărâmate în dinți,

dinții de făină se fac strivind cuvintele.

scaperi chibritul pe tâmpla tăcerii

se așteaptă lumina privirii

înainte de a dezlega dulăii prigoanei.

nicio lumină doar un licăr sardonic

apoi gura celui din umbră

varsă o diaree  în cuvinte frumos ambalate

în caz că

se prinde cineva

să arate că ambalajul este standard

s-au învinețit buzele de cuvinte sfărâmate în dinți

din făina dinților nu crește nicio pâine