Omagiu unui
Lord
Drag mie imens mi-o fi toată viața Deep
Purple. Un grup britanic de rock, uriaș. Cu impecabili muzicieni. Între ei,
pân-acu` niște veri, și John Douglas Lord. Clăparu` Jon
Lord, mai pe scurt. Realmente, un lord în domeniu. Instrumentist și compozitor
cu varii resurse. Și realizări câte și mai câte. Creator de soi, virtuoz
deplin. Improvizator fervent și fluent. Inovând mereu, în chip iscusit...
L-am aflat într-o vreme când ideologia obtuză
dicta pe aci. ”Europa Liberă” având meritul ăsta de necontestat. Și câțiva
prieteni de-afară. Prilejuri alese creând minunat s-ascult d-ale genului multe.
De mine apoi oferite, decis, la postu` de radio național. În
emisiuni p-atunci îndrăznețe, nu de puțini urmărite. ”Child in time”, de
exemplu, divin. O capodoperă covârșitoare prin frumusețea-i neîntinată de timp.
Unică, poate, tulburătoare. Atrăgătoare nespus. Lord, cu Gillan, Glover,
Blackmore și Paice în echipă, dându-i drumul în lume, spre eternitate...
Și fiindcă-i vorba doar de un omagiu, să mai
amintesc ceva potrivit: Jon a încercat și a izbutit să apropie de simfonic hard
rock-ul. Trupa cea mică de marea orchestră. Să cânte-mpreună acestea chiar din
Beethoven. Ingenios, cu impact, sigur onorant. Insist s-auziți ”Sarabanda”
iscată de Lord, splendoare vădit. Ori concertele date în timp, păstrate cumva.
Impunătoare enorm. Stând mărturie pe veci că muzica lux e perenă. Și giuvaiere
naște de-a pururi, dacă pe portativ se așterne cu har. Închei, ca atare, așa:
John Douglas Lord, muritoru`, nemuritor deveni. El a
plecat în alt loc, dară rămâne cu noi, neuitat. Nemăsurat respectat și mereu
apreciat...
Adrian SIMEANU
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu