Prezentul și-a pregătit soldații
Pe afișul spectacolului meu într-un singur act
"Nu e loc pentru renunțare"
am trecut declarația de libertate a poeților!
Trecutul nostru nu vrea să se sinucidă
la umbra mărului care ne amintește de prima
ispită,
de primul obstacol, de neputințe încolțite-n vise,
de prima rătăcire printre ecuațiile fricii!
Prezentul meu și-a pregătit soldații păcii,
care deja mărșăluiesc peste umbrele celor
înarmați
și gata să tragă fără ezitare în poeziile mele
condamnate la uitare, la tăcere și praf.
Trupurile poemelor, acoperite cu file de
calendar,
cu anotimpuri și mir din roua dimineților încă vii
vor fi purtate de păsări până la porțile cetății cu
îngeri orbi.
Pe aripile lor vor fi tatuate toate poemele mele
și nicio umbră nu va mai trage.
Cuvintele mă așteaptă acasă
De 40 de ani caut umbrele acelea albastre
Care m-au lăsat singur în teatrul clovnilor
Zilnic să mimez fericirea,
Confuz între două secunde.
În liniștea sălii, cu toți spectatorii în așteptare,
Pe scenă apare un copil cu o inimă-n palmă...
Bătăile sunt dese asemenea unui puls de poet
Rătăcit prin catacombele orașului,
În căutarea celei mai frumoase poezii de dragoste
Scrisă de îngeri pe spatele unei crisalide.
Deodată, pe scenă primesc un bilețel
Mirosind a smirnă și a lemn proaspăt tăiat:
"Liniștește-te, cuvintele te așteaptă acasă!"
Ultimul act
Ea: Pe banca aceasta din Paradis,
printre merii copți
voi rămâne singura femeie
care fumează în tăcere lângă tine
numărând culorile și florile
cărora le-am dat nume,
cuprinși de neliniști și teamă...
El: Pe banca aceasta din lemn de cireș înflorit,
în Grădina promisă lumii
am învățat să culeg tăcerile îndrăgostiților
de sub cearcănele dimineților,
să valsez cu neliniștile păsărilor
în fumul tău de țigară Hell Blend.
Brațele, ochii, tălpile, buzele și trupul de țărână
le voi dărui cândva pământului
ofrandă pentru neascultare.
Mai păstrează-mi puțin din mărul tău roșu,
să-mi fac curaj să pot număra urmele gloanțelor
din ziduri și trupuri de fluturi deveniți îngeri.
(înainte de a se trage cortina)
El: Ce zici, vrei să ne naștem din nou
când sărbătorim Schimbarea la Față?
Nu e nimeni acasă
Și totuși, ne-am adus aminte
De vechile păsări, de îngerii obosiți,
Adormiți pe pontoane
În așteptarea vreunei vești.
În acest oraș îmbrățișat de istorii,
De păianjeni și secunde călătoare prin liniști
M-am certat că nu am venit mai devreme
În vechea biserică greacă, fostă moschee,
Să mă închin și să tac lângă sfinții care,
Parcă șoptesc despre dragoste și ură,
Mere și trădări.
Celui care nu mai aderă la nimic
I-am bătut în ușa închisă.
Doar paznicul de noapte,
Stăpân peste memoriile lui Istrati
Ne învață de sus, de pe trepte
Cum se scriu spovedaniile pentru învinși
(pe străzile Brăilei, în căutarea lui Panait Istrati)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu