Un est domestic
în ținuturile tot mai estice din poezia Sanjei, mașinile transportă
femei gravide. le mai putem numi fără rușine
cutii chinezești?
știi destinația? o periferie despre care vorbești
doar în șoaptă, o boală proaspăt diagnosticată
despre care afli ceva nou
în fiecare zi.
Sanja afirmă frumusețea liniștii. știi. ca-n vilele istorice de pe
Șipotul Fântânilor, ca șerpii imposibil de dresat
și șotronul peste care noaptea toarnă un sarcofag. soarele vrea un sacrificiu și-l
cere.
un nou est domestic: în aroganța ultracentrală a blocului de garsoniere te vânam cu binecuvântare de la arhiereu.
pentru că iubirea e mare și sfidează
vigilența oglinzilor retrovizoare, n-aș vrea să fiu eu
cea care se ridică din pat, își scoate din salteaua cu burete
„sufletul dărăpănat” și o coastă,
să fie din nou subțire, infertilă & frumoasă,
luându-și a doua slujbă, să-ți cântărească
roșiile stropite,
recolta viermănoasă,
rodul pântecelui tău – înainte de toate –
dincolo de ușile pe care le zgâriam, vocile purtau burți bombate,
cruci din aur la gât și trofee din piele de crocodil tatuate pe piept.
când îmi vorbeau, îmi spuneau să te-aștept,
risipind ceața beată a zilelor noastre vânătă-pusă-la-copt...
iubirea e mare, dar nu circulă cu autobuzul de opt,
nu prin orașul-smochină-stricată în chiar mâna falsului profet,
am observat ce efect
are asupra cerului absența ta: chiar și atunci când e plină, luna pare de fapt
să descrească.
și din toate viile am cules aguridă
când altceva așteptam
să-mi rodească.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu