Muzica zilelor noastre

Zan, cu trio și big band

 Adică Luiza, de la Sfântu Gheorghe. În studioul de concerte al Radiodifuziunii. Cu jazz din veacu` trecut. De la interbelic până spre final. Delectându-ne inspirat, adecvat cu ritmuri și sonorități care mai de care mai atrăgătoare. Că-i o vocalistă de vârf în momentu` de față, pe plai românesc. O veritabilă divă a genului ăsta scânteietor. Pendulând între Aura și Anca convingător, măgulitor. La patru decenii de viață, este un muzician format, experimentat în domeniu. Remarcat-am satisfăcut improvizațiile vocale-ndrăznețe, nimerite, izbutite. Vădind aplecare și iscusință la scat. Poate stimulată și de instrumentiștii maghiari însoțitori. Vitalyos Lehel, Gaspar Csaba, Gaspar Almos. Altfel spus, Jazzpar Trio. Mânuitori de contrabas, chitară, vioară (transformată și-n banjo, util). Csaba, și vocalist câteodată, în duet cu Luiza, pentru coloratură binevenită...

 Numai că nu fură singuri pe scenă tot timpuʼ. Big band-ul instituției de pe Berthelot acompaniindu-i meticulos, fructuos la unele piese. Ca de obicei, Ionel Tudor la pult. Garanție că totul iese la fix. Și aplauzele-s pe drept cuvânt meritate. Pentru trupa asta monolit iscusit. Da` și pentru invitați. Cărora le ține isonu` mereu cu folos. În așa măsură încât plecăm acas` nemulțumiți că muzica ia sfârșit prea repede parcă. Făcând planuri pe drum să ne reîntoarcem în sală și cu alt prilej, câștigul artistic fiindu-ne cert și bogat...

 M-am bucurat de asemeni că după am discutat iară cu Tegu, Natsis, Tudor, Lungu, deja cunoscuți de atâția ani. Ultimu`, deschizându-mi, în tinerețe, urechile larg către muzica asta nepieritoare. De la cei de culoare pornită ferice în lume. Ca azi s-o promovez și eu apăsat, pentru suflu-i peren, minunat...

                                                                                                  Adrian SIMEANU

sursa foto: internet

Apariții editoriale

Vlad MUȘAT

Este născut la 29 septembrie 1988, în Băicoi, Prahova.

A publicat poezie în revistele Familia, Meridianul Cultural Românesc, Sintagme Literare, Literadura, Qpoem, Discobolul, O mie de semne.

Este câștigător al Festivalului Național de Poezie „Costache Conachi“, 2019.

Volumul său de debut „La inaugurarea cimitirului de elefanți“ a apărut în 2020 la editura Junimea, în colecția „Numele Poetului“. 

Pe coperta a patra, cartea este susținută de un text de prezentare scris de poetul Mihók Tamás.

Apariții editoriale

Dorina STOICA

„Oamenii vin pe pământ și pleacă.

În urma lor rămân o mulțime de haine atârnate în cuiere

și o mulțime de cuvinte”

„Zbor cu aripi de lut”- volum de proză, Dorina Stoica, editura Ro. carte, București 2020

Muzica zilelor noastre- Adrian SIMEANU

Omagiu unui Lord

 Drag mie imens mi-o fi toată viața Deep Purple. Un grup britanic de rock, uriaș. Cu impecabili muzicieni. Între ei, pân-acu` niște veri, și John Douglas Lord. Clăparu` Jon Lord, mai pe scurt. Realmente, un lord în domeniu. Instrumentist și compozitor cu varii resurse. Și realizări câte și mai câte. Creator de soi, virtuoz deplin. Improvizator fervent și fluent. Inovând mereu, în chip iscusit...

 L-am aflat într-o vreme când ideologia obtuză dicta pe aci. ”Europa Liberă” având meritul ăsta de necontestat. Și câțiva prieteni de-afară. Prilejuri alese creând minunat s-ascult d-ale genului multe. De mine apoi oferite, decis, la postu` de radio național. În emisiuni p-atunci îndrăznețe, nu de puțini urmărite. ”Child in time”, de exemplu, divin. O capodoperă covârșitoare prin frumusețea-i neîntinată de timp. Unică, poate, tulburătoare. Atrăgătoare nespus. Lord, cu Gillan, Glover, Blackmore și Paice în echipă, dându-i drumul în lume, spre eternitate...

 Și fiindcă-i vorba doar de un omagiu, să mai amintesc ceva potrivit: Jon a încercat și a izbutit să apropie de simfonic hard rock-ul. Trupa cea mică de marea orchestră. Să cânte-mpreună acestea chiar din Beethoven. Ingenios, cu impact, sigur onorant. Insist s-auziți ”Sarabanda” iscată de Lord, splendoare vădit. Ori concertele date în timp, păstrate cumva. Impunătoare enorm. Stând mărturie pe veci că muzica lux e perenă. Și giuvaiere naște de-a pururi, dacă pe portativ se așterne cu har. Închei, ca atare, așa: John Douglas Lord, muritoru`, nemuritor deveni. El a plecat în alt loc, dară rămâne cu noi, neuitat. Nemăsurat respectat și mereu apreciat...

                                                                                                 Adrian SIMEANU

Muzica zilelor noastre- Adrian Simeanu

Simfo-jazz burnecian

Constănțean, bucureștean, Sebastian e trompetist afară bine școlit În big-banduʼ Radio prim-instrumentist. În vremea din urmă având și-un cvintet. Printre picături, activ componist. Așternând pe portativ simfo-jazz-rock. În bună colaborare cu soața Simona Strungaru, orchestrator, dirijor...

I-am văzut la treabă, până-n pandemie, tocmai în Bănie. Unde-au concertat cu orchestra filarmonicii urbei. Alăturându-i acesteia, cu vădit succes, trupa mică de jazzmani. Formată din Sebi Burneci, Cătălin Milea (și el supersaxofonist, clarinetist, flautist) și vreo trei bulgari: Teodor Petkov (subtil pianist), Mihail Ivanov (ager contrabasist), Borislav Petrov (năbădăios baterist).

S-a cântat interesant, ritmat, subtil, delicat, înflăcărat. Poate, mai multă implicare a simfoniștilor craioveni n-ar fi fost de colea. Corzile, îndeosebi, se cuveneau puse-n valoare mai abitir. Cum n-ar fi stricat nici o amplificare completă, la fix, a structurii simfonice de acompaniament. Într-un echilibru sonor cu ăi cinci invitați. Astfel încât în timpanele noastre totuʼ să sune perfect. Pe măsura celor gândite, dorite de interpreți...

Simona, Sebastian, Cătălin mi-s cunoscuți de ani buni. Socot că fac excelentă echipă cu vecinii din sud. Și-ar merita să scoată-mpreună alte producții. Iscând colaborare cu alte filarmonici. La Ploiești, de pildă, acolo existând în schemă chiar un departament de jazz, un fain festival de profil și deschidere cât cuprinde pentru genul acestʼ planetar. Ori la Sibiu, Timişoara, Braşov, superpotrivit...

Aș spune-n final c-a fost o seară de care nu am parte prea des. Melanjuʼ muzical deosebit m-a atras, mi-a pătruns și-n suflet, și-n minte. Cucerindu-mă zdravăn, dincolo de micile neîmpliniri amintite. Determinându-mă iară să spun că împletirea nimerită a ăstor trei stiluri este trecut, prezent, daʼ mai ales viitor, în arta sunetelor nepieritoare. Îi dă gust neîncetat, colorat și parfumat, incomparabil, inconfundabil, cuceritor, copleșitor. Făcându-te mereu s-o asculți însetat. Să te lași transfigurat amplu, adânc, minunat...

Adrian SIMEANU

Cartea zilelor noastre - Adrian Simeanu

Oameni și șobolani

Animale și-unii, și-alții. Într-o parte de Paris. Pe străzi de ocolit. Printre dărâmături și gunoaie. Mizerie și cadavre. Mirosuri pestilențiale. Promiscuitate de necrezut. Ticăloșie de neoprit. Răutate, preponderent, printre bipezi. Drogați, alcoolici și decăzuţi în ultimul hal. Cerșetori, criminali, prostituate. Hoție, corupție. Imigranți, sărăcie. Răzbunări și incendii. Răzmerițe, grozăvii fără margini. Una peste alta, realități. Tenebroase, odioase, dureroase rău. De ieri, de azi, de mâine. Nu doar pariziene, desigur…

Un jurnalist francez cu simț literar și conștiință le-a-nfățișat temerar într-o carte*. Aparent, polițistă. Intriga, nu spectaculoasă, daʼ potrivită, spre a le da la iveală cutezător. Și convingător. Arătând cum e viața și în mărginimi. Ori ce e lumea nu doar în centrul urbei luminilor. Destinuʼ, pânʼ la urmă cumplit pentru mulți. Ca ș-alții înainte mari romancieri, François Forestier nefiind, vizibil, un prozator banal. Ci unuʼ poetic, reflexiv subtil. Plin de lirism și amărăciune. Maliție bine dozată și deloc la voia-ntâmplării. Într-un amestec echilibrat.

Omul evidențiază la fix moravuri, năravuri diverse. Pune culori adecvate, convingătoare în text. Imaginează util, semnalează abil, moralizează-n context îndreptățit. Vădește idei și talent în condei. Zdravăn împlinit, neprecupețit. Scriitura-i dură e literatură. Narațiunea șochează, însă militează pentru-n viitor fărʼ de șobolani oricare-ar fi ei. Un just ideal individual. Și-n plan mondial, valabil mereu…

Adrian SIMEANU

*François Forestier, Strada șobolanilor, Ed. Crime Scene Publishing, 2010

Literadura nr 16 - IUNIE 2020