Literadura nr.33/septembrie/2024

Literadura nr 32/ Iunie/2024

Primăvara literară/ Literadura nr.31/2024 - Iulia Dragomir

Pe cale

Mreană, mreană, năzdravană,

Fiica Domnului, Ileană,

ai trecut pârâul clar,

c-o scânteie de amnar.

Ai lăsat în prag de toamnă,

un surâs, frumoasă doamnă,

E-ncarnat în chip de dor,

pârâu dulce, croitor,

peste delnița cutată,

de Dumnezeu măsurată,

pumn de rouă peste mal.

Ileană, timpul este un cal,

ce te poartă-n zbor înalt.

Ai trecut vioaie-n salt,

pentru grâne, pentru rost,

În Dumnezeu adăpost.

Te-auzii în zi de cânt,

doar o dată pe pământ,

cum lungeai în suflet pod,

să cuprinzi iubirea-n rod.

Mreană, mreană, năzdrăvană,

lumea toată e o rană,

ce se cere vindecată,

doar cu dragoste curată.

Pune-o vorbă pe la poartă,

s-apucăm un vis de toartă,

Și din pragul de tăcere,

să pășim în priveghere,

Căci intrând pe calea strâmtă,

Îngerul de pază cântă.

 

Primăvara literară/ Literadura nr.31/2024 - Victoria Maria Pripon

 

Furii

Când gheața cristalului

Din misterul ochilor

Se topește

Și creează noi posibilități

De a alege între

Prea multe necunoscute,

Între noile furii,

Dansează pe cioburi de sticlă

Siluetele altor zile.

I absentia vitae

(În absența vieții)

Lacrimile sunt doar

Picături de rouă

Ce poposesc

Pe chipul tău

Fără însemnătate.

Când te întorci spre furtuna

Din sufletul tău

Norii se adună deasupra ta,

Iar noaptea te cuprinde

În templul absenței

Și speranța e primordială.

Te pierzi în neadevăr,

Simți căldura pietrificării

Ce îți cuprinde veacurile,

Te afunzi în nisipul întunecat

Și țeși săbii din zeci

De aripi ale fluturilor

În absența vieții.

Esența de urgie

Mă retrag,

Cumpăr o esență de urgie

La preț întreg.

Apusul mă cuprinde

În zori de zi,

Când mă îndepărtez de țărm

Ținând în mâini

Noul condiment achiziționat

Fără voință.

Când drumul mâniei

Ne ajunge din urmă,

Suntem doar pieiri

Pierdute în vieți fără de număr

… doar esențe de urgie.

Auroră

Mâini de fier

Se întorc pe scoici,

Coliere din rugină

Atrase către lumină.

Când ploaia

Se ridică în cenușă

Funinginea cutreieră

Soarele și norii,

Spre ofilire.

Sufletele se macină

Din praf,

Neidentificate,

Reunite în centrul aurorei.

Doar în filme

Dacă mâna se plimbă

Între străzi pierdută,

O urmează un picior tăcut,

O urmărește capul plecat

În scrum,

Iar sufletul o așteaptă.

Dacă orchestra

A pierdut controlul,

O caută degetele

Fumegânde,

Lipsite de bagheta dirijorului

Dispărut între două bătăi ale inimii.

Dacă printre rânduri

Se văd alte cuvinte,

Ochii caută între versuri

Spații goale,

Lipsite de cratime

Ori visuri împlinite,

Episoadele sunt pastile amare

Concentrate în deșeuri,

Încadrate pe partea către întuneric, 

Vor dispărea cu următorul val.

Primăvara literară/ Literadura nr.31/2024 - Zaharia Ruxandra Adriana

 

Pătrate albastre

Niciodată nu mi-au plăcut pătratele

Pentru că sunt sinonime cu liniștea

Iar liniștea te păcălește

E doar ultimul pas

Până la nebunie.

Mereu am adorat albastrul

Pentru că așa e cerul și marea

Chiar dacă cerul e și casa oamenilor răi

Iar in mare mă înec în fiecare vis

Înainte să mă pot împrieteni cu scoicile.

Viața e o sumă de pătrate albastre:

De poduri care despart ținuturi întregi

De doruri și de nebunie

De ochi negri, căprui, verzi

Și albaștri.

Iubirea

Iubirea-i o formă de salut

,,Te iubesc” când vii

,,Te iubesc” când pleci

,,Te iubesc” mereu.

Iubirea-i un cuvânt fără contur

Nu poți să scrii ,,Te iubesc”

Poți doar să zici

Sau să șoptești.

Iubirea-i o culoare fără pigment

E roșu atins de picături de ploaie

Care va dispărea

Când aduni hainele de la uscat.

Confuzii

Am confundat sunetul valurilor care se izbesc cu putere și se ceartă furioase

Cu sunetul pe care-l aud în fiecare dimineață pe străzile atât de treze și energice;

Am confundat chipul ghiocelului abia născut în gradina din spatele casei

Cu umbra unei pietre deformate și reci de pe peretele care-și ciulește urechile;

Am confundat atingerea vântului aspru ce-mi șoptește taine dureroase

Cu senzația bizară și plăcută produsă de o gărgăriță care fuge pe pielea mea albă;

Am confundat mirosul și aroma cafelei negre pe care mama o prepară în fiecare dimineață

Cu un parfum care miroase a Nobel, a ploaie, a iarbă proaspăt tunsă și a cuvinte.

Primăvara literară/ Literadura nr.31/2024 - Daria Maruseac

 

tot ce zboară

de la pieptul meu la pieptul tău

vederea la distanță și căldura de pe spate

spațiul să simțim să păstrăm și să nu mai dăm drumul

animalul meu pe moarte a plâns și a plâns mult să-i deschid ușa

și nu am știut că animalul meu este pe moarte. l-am luat în brațe și l-am iubit mai mult

sistemul universal de distribuire a pisicilor mă tot caută. îmi arată câte o bucată din animalul meu pe

copila înrămată pe perete mă privește cu ochi temători fața pe moale și brațe strânse și nu știu ce să-i mai spun

să-i promit că va păstra animalul împrumutat din brațe. nu o voi face

va avea altele și nu le va păstra. nu o voi face

am tot învățat despre debilitate slăbiciuni și apăsarea pe stimuli să scoți totul deodată

cum să faci față la ceva greu temându-te de lustră drumul spre oraș cealaltă parte a străzii și camerele rămase goale în care ai simțit nu ai păstrat și acum dai drumul

cinematograful neliniștii morale

prietenii noi pe care îi iubești atât de mult încât încep să se iubească între ei

își schimbă viețile și cumva iar am ajuns în cișmigiu

trece vara și yasmina tot scrie

același mesaj. frumusețea ei continuarea altor frumuseți care au trecut

prin viața ta cea mai frumoasă femeie din lume și cea mai puțin frumoasă femeie din lume

toate în aceeași zi

toate pentru arbitrul moralității noastre

ne învață despre apogeul puterii și renunțarea la mijloacele de supraviețuire. cum se afișează o relație în Beat Bar

când suntem îmbrățișați ca pe o clanță și trași ca pe o cârpă pentru că așa vine afecțiunea și e tot ce contează în timpul drumului

vă rugăm să vă țineți în brațe. ne supunem ca un zmeu de hârtie

într-o lume a personajelor nevrotice nefericite

te-a pus naiba să te faci bărbat sensibil când ai fost atât de aproape de a fi un golan

urmărim împreună

cursul vieții cu sensibilitatea accentuată de noutate pericol sau frumusețe

am renunțat la buletinele meteo și indicatorii economici

pentru că avem aceleași probleme ca jerry seinfeld și stăm

cu degetul pe pulsul social

Primăvara literară/ Literadura nr.31/2024-Teodora Coman

 

un doctor devenit influencer peste noapte

ne zice

că nu există lucruri bune sau rele în sine, în viața noastră,

că noi le facem să fie așa

în funcție de cantitate, context, frecvență, calitate.

altul zice că-i rău să nu îți placă de tine,

să vrei să fii altcineva. recunosc, mi-ar fi plăcut să pot scrie ca Lispector, în paroxismul expresiei eliberate

de tirania percepției sociale

sau ca fetișurile mele masculine cu același nume: Constantin (Vică și/sau Acosmei),

să pară că totul se spune fără tine, în concepția comodă a inspirației care vine de una singură pe nespusă masă,

te umple de idei și energia

cuvintelor blând articulate, fără ,,opintire”, fără istoricul lung de corectare,

rostogolindu-se ca High Hopes din videoclipul Pink Floyd

cu ecou propagat într-o cameră goală, fără obiecte tampon, fără strop de solidaritate biografică

între tine și lume, între tine și tine

sper să nu ajung niciodată să-mi placă de mine

cum instigă trendurile motivaționale.

cred în ,,uncreative writing”, ,,unoriginal genius”,

în imitare ca formă activă de admirație;

mă simt un om mai bun, mai generos

în tot și în toate,

mai sigură pe urmele celor care

au croit tranșee

sau cărare.