Pătrate albastre
Niciodată nu mi-au plăcut pătratele
Pentru că sunt sinonime cu liniștea
Iar liniștea te păcălește
E doar ultimul pas
Până la nebunie.
Mereu am adorat albastrul
Pentru că așa e cerul și marea
Chiar dacă cerul e și casa oamenilor răi
Iar in mare mă înec în fiecare vis
Înainte să mă pot împrieteni cu scoicile.
Viața e o sumă de pătrate albastre:
De poduri care despart ținuturi întregi
De doruri și de nebunie
De ochi negri, căprui, verzi
Și albaștri.
Iubirea
Iubirea-i o formă de salut
,,Te iubesc” când vii
,,Te iubesc” când pleci
,,Te iubesc” mereu.
Iubirea-i un cuvânt fără contur
Nu poți să scrii ,,Te iubesc”
Poți doar să zici
Sau să șoptești.
Iubirea-i o culoare fără pigment
E roșu atins de picături de ploaie
Care va dispărea
Când aduni hainele de la uscat.
Confuzii
Am confundat sunetul valurilor care se izbesc cu putere și se ceartă furioase
Cu sunetul pe care-l aud în fiecare dimineață pe străzile atât de treze și energice;
Am confundat chipul ghiocelului abia născut în gradina din spatele casei
Cu umbra unei pietre deformate și reci de pe peretele care-și ciulește urechile;
Am confundat atingerea vântului aspru ce-mi șoptește taine dureroase
Cu senzația bizară și plăcută produsă de o gărgăriță care fuge pe pielea mea albă;
Am confundat mirosul și aroma cafelei negre pe care mama o prepară în fiecare dimineață
Cu un parfum care miroase a Nobel, a ploaie, a iarbă proaspăt tunsă și a cuvinte.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu