Primăvara literară/ Literadura nr.31/2024 Manuela Camelia Sava

 

 

Manuela Camelia SAVA

 

 

Prelungire

 

brațele se lungesc

să te cuprindă

nici oameni

nici anotimpuri nu au cum să ne despartă

 

îmi lungesc  genele

părul

celulele

inima

să ajung până la tine noaptea

ca un vis liniștit

 

Pentru azi

 

fac echilibristică printre gânduri

printre ieri azi și mâine

compun și recompun timpul

amestec zâmbetul cu durerea

dimineața și seara

cafeaua cu lacrimile

 

îngerii merg pe sârmă

inima nu

pașii te trădează silabele nu

te transformi în pasăre

eu alchimistul bătrân pășesc cu pasărea pe umărul meu stâng

 

Când nu mai am nimic

 

Când nu te visez

nu mai am nimic

ori de câte ori pleci pe cărări necunoscute

rămân versurile acestea

în care transcriu dorul

 

Puterea ta

 

tu ești stânca de care se izbește

titanicul

ești valul înghețat în care se aruncă

încăpățânarea mea

arunci un colac de salvare

ceilalți privesc în altă parte

iubirea este salvată ultima

 

tu știi să înoți în sângele meu

 

Cum suntem noi

 

tu ești albastrul din ochiul lui senin

ești liniștea din îmbrățișările

care se volatilizează ca un parfum scump

 

el este trunchiul copacului care crește în inima ta

aplecându-se peste cuvinte pline de sevă

 

ești cea mai lungă tăcere

el e cel mai intens vis cu liliac înflorit

 

 Autor necunoscut

 

ce găsești în inima mea

nu e o pagină de jurnal

e chiar sângele care declanșează explozia de sentimente

un autor anonim a lăsat semnătura indescifrabilă

în cartea cu numere raționale

 

peste cerneala acestei primăveri

torn vinul cuvintelor

 

ce scriu rămâne albastru

după ce treci tu ca un fulger rănit de nopți nedormite

 

iubirile se împrăștie în zori

deschide ușa

e o poruncă pe care o aud în vis

și nu știu ce mă așteaptă dincolo de lumină